International

Ministrul de interne german anunţă instituirea temporară de controale la toate graniţele Germaniei pentru Euro 2024

Ministrul de interne german, Nancy Faeser, a anunţat că vor fi instituite temporar controale la toate graniţele Germaniei pe parcursul Campionatului european de fotbal care are loc în această vară, informează marţi dpa, potrivit Agerpres.

“Vom desfăşura controale temporare la frontieră la toate graniţele Germaniei pe parcursul campionatului, pentru a împiedica posibili autori de violenţe să intre în ţară”, a declarat Faeser, citată în ediţia de marţi a cotidianului regional german Rheinische Post.

Măsura este necesară pentru a asigura cea mai bună protecţie posibilă acestui eveniment internaţional major, potrivit ministrului.

Se pune accentul pe protecţia împotriva extremiştilor, huliganilor şi alte elemente violente, precum şi pe securitatea reţelelor informatice în faţa atacurilor cibernetice, a menţionat ea.

Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, finala fiind prevăzută pentru 14 iulie.

În 2006, Germania a suspendat temporar acordul european privind renunţarea la controalele de frontieră înainte şi în cursul Cupei mondiale.

Nancy Faeser a indicat recent că are în vedere introducerea de controale temporare la frontieră pe parcursul campionatului european.

La jumătatea lunii trecute, ministrul de interne german a prelungit controalele la frontierele terestre cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia până la jumătatea lui iunie, într-o încercare de a pune capăt contrabandei şi migraţiei ilegale.

Toate aceste patru ţări sunt membre ale Spaţiului Schengen de liberă circulaţie, adică în mod normal nu există controale la graniţă, ci doar controale aleatorii foarte limitate.

Germania a invocat în mod repetat în ultimii ani prerogative temporare pentru a întări controlul la graniţe în scopul îngrădirii fluxului de migranţi şi solicitanţi de azil. Au fost reinstituite controale similare şi la graniţa Germaniei cu Austria, în 2015, controale care au rămas în vigoare.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

16 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

16 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

16 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

17 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

17 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More