Update articol:

Ministrul Dragoş Pîslaru: România trebuie să devină o ţară în care munca este răsplătită, nu privilegiul

Ministrul Dragoş Pîslaru: România trebuie să devină o ţară în care munca este răsplătită, nu privilegiul
 - poza 1 Dragoş Pîslaru/ Photo: Josefine Stenersen

România trebuie să devină o ţară în care munca, nu privilegiul, este răsplătită, a subliniat, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, potrivit Agerpres.

“Într-o lume normală, toţi cetăţenii sunt egali. Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale nu schimbă cu nimic realitatea în care ne aflăm: România are nevoie de un sistem de pensii echitabil, sustenabil şi corect pentru toţi cetăţenii – indiferent de profesie. În condiţiile în care discutăm despre o problemă de formă, Parlamentul o poate remedia, iar legea poate merge mai departe la Preşedinţie pentru promulgare. Respectăm independenţa Justiţiei, dar privilegiile nu pot fi confundate cu drepturi fundamentale”, a scris Dragoş Pîslaru, pe o pagină de socializare.

Conform ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, “statul nu poate continua pe o traiectorie fiscală nesustenabilă, în care unii beneficiază de pensii de zeci de mii de lei, iar alţii, după o viaţă de muncă, abia îşi pot plăti medicamentele”.

“Reforma pensiilor speciale nu este un moft, ci o condiţie de normalitate şi responsabilitate faţă de toţi contribuabilii. Aşteptăm motivarea Curţii Constituţionale şi vom vedea care sunt paşii care trebuie urmaţi mai departe. România trebuie să devină o ţară în care munca, nu privilegiul, este răsplătită”, a punctat ministrul Dragoş Pîslaru.

Luni, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, şi a stabilit că actul normativ este neconstituţional, au precizat oficiali ai CCR.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026