Afaceri

Ministrul Economiei anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare

Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, cu un buget de 600 de milioane de euro pentru patru ani, dintre care 149 de milioane în 2024, potrivit Agerpres.


“Paşii care urmează după aprobarea de astăzi a hotărârii de guvern, care reglementează această schemă de ajutor de stat, sunt: publicarea ghidului, care este gata, în transparenţă; semnarea ordinului de ministru pentru ghid; publicarea lui în transparenţă şi apoi vom deschide sesiunea care va avea o durată de 30 de zile. Îi rog pe cei care sunt interesaţi şi care vor depune proiecte pentru această nouă schemă de ajutor de stat să fie cu ochii pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, pentru a vedea ghidul, pentru a putea să se apuce de lucru şi pentru a depune proiecte bune pentru economia românească”, a spus Oprea, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Oprea a evidenţiat statisticile recente conform cărora nivelul PIB/capita raportat la valoarea puterii de cumpărare este comparabil cu cel din Polonia. De asemenea, există statistici conform cărora România ar urma să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, a spus el.

“România, din punct de vedere al PIB/capita raportat la valoarea puterii de cumpărare, este la nivel egal cu Polonia. Avem 80% gradul de convergenţă faţă de Uniunea Europeană. În momentul aderării eram la 43%, ceea ce înseamnă că economia României a avut cea mai rapidă creştere în ultima perioadă. De asemenea, prognozele sunt bune, favorabile României. Sunt instituţii financiare reputabile şi publicaţii de specialitate care spun că România va avea probabil una dintre cele mai mari creşteri economice anul acesta din Uniunea Europeană. Unele publicaţii spun că va fi chiar cea mai mare creştere. Punctual, referitor la producţia industrială, m-am uitat pe statisticile europene şi am văzut că în luna aprilie suntem deja cu un 3,8% pozitiv, deşi media europeană a fost negativă, cu 2 procente, ceea ce înseamnă că industria prelucrătoare şi industria în România are premise bune în acest moment”, a declarat Oprea.

În a doua jumătate a lunii martie, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a publicat în transparenţă decizională proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind acordarea de granturi în industria prelucrătoare, ediţia 2024.

“MEAT susţine operatorii economici din România în vederea dezvoltării potenţialului de producţie pentru materiale, produse şi echipamente necesare pieţei, pentru combaterea disfuncţionalităţilor generate, prin asigurarea surselor de finanţare necesare şi a capabilităţilor de producţie. Obiectivele fundamentale ale schemei sunt în principal reducerea deficitului comercial provenit din industria prelucrătoare, stimularea investiţiilor în capacităţi noi de producţie în zonele mai puţin dezvoltate şi creşterea competitivităţii acestui sector industrial”, preciza sursa citată.

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

19 minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

26 de minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

27 de minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

48 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

54 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

56 de minute ago

This website uses cookies.

Read More