Afaceri

Ministrul Economiei: Principalul nostru scop e să avem măşti pentru populaţie, la preţuri cât mai mici

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu susţine că vor fi asigurate măştile de protecţie pentru populaţie, după data de 15 mai, când acestea vor deveni obligatorii în transportul în comun şi în spaţiile publice închise, atât de la producătorii interni cât şi din import, la preţuri cât mai mici.

Virgil Popescu împreună cu Tănase Stamule, consilierul premierului României Ludovic Orban, au avut joi întâlniri cu Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) şi Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), pentru a discuta despre comercializarea materialelor sanitare de protecţie. La întâlnire a participat şi Bogdan Stănescu, preşedintele Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

“Am vrut să mă întâlnesc astăzi şi cu reprezentanţii marilor retaileri şi cu reprezentanţii industriei farmaceutice pentru că, după cum s-a anunţat, din 16 mai va exista obligativitatea să purtăm măşti de protecţie şi vreau să mă asigur că există stocuri suficiente pentru populaţie şi să evităm specula. De asemenea, vreau să vă anunţ că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prin SAPE, poate asigura materiale, atât de la cei 9 producători români, dar şi prin import, prin cooperarea stat cu stat. Toate echipamentele vândute de SAPE respectă standardele în vigoare. Aceste măşti vor fi vândute la un preţ de 2 lei/mască + TVA. Desigur, vă încurajez să achiziţionaţi aceste măşti la cel mai mic preţ al pieţei. Vreau doar să ştiţi că aveţi şi această variantă şi că SAPE are produse conforme şi este pregătită să asigure stocurile. Ca să concluzionez: principalul nostru scop e să avem măşti pentru populaţie, la preţuri cât mai mici. Nu impunem un preţ, vrem doar un preţ competitiv”, a declarat ministrul Economiei, potrivit Agerpres.

În urmă cu o săptămână, SAPE a anunţat public completarea obiectului de activitate al companiei cu încă unul, secundar, respectiv comercializarea de produse farmaceutice şi echipamente medicale, decizie aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor SAPE, la începutul lunii aprilie. Astfel, SAPE va achiziţiona, de la furnizori şi producători din România, produse şi echipamente medicale la cel mai bun preţ, pe care le va comercializa către spitale, instituţii publice sau persoane juridice private sau de stat interesate de achiziţia de astfel de echipamente.

De asemenea, ministrul şi-a prezentat disponibilitatea pentru o nouă serie de întâlniri, în cursul săptâmânii viitoare, pentru a discuta despre situaţia la zi a stocurilor de materiale de protecţie.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

7 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

7 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

9 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More