Energie

Ministrul Energiei a semnat aderarea României la International Solar Alliance, un angajament pentru dezvoltarea energiei solare

România a semnat aderarea la International Solar Alliance (ISA), un angajament puternic al guvernului român de a sprijini şi promova energia solară ca sursă principală de energie curată şi durabilă, în cadrul unui eveniment special organizat în cadrul conferinţei COP-28, în Emiratele Arabe Unite, informează un comunicat de presă al Ministerului Energiei.

România se alătură altor 122 de state membre ale ISA, cu scopul de a contribui activ la tranziţia verde globală. Semnarea aderării la ISA reprezintă un pas important în realizarea obiectivelor Naţiunilor Unite legate de energie curată şi sustenabilă până în 2030.

Prin aderarea la Internaţional Solar Alliance, România îşi asumă un rol de lider în promovarea energiei solare la nivel regional şi global. ISA reprezintă şi un mediu propice pentru colaborare şi transfer de cunoştinţe între statele membre, facilitând crearea de parteneriate şi investiţii în sectorul energetic. Astfel, România va putea beneficia de expertiză internaţională şi de resurse financiare pentru a accelera implementarea sistemelor de energie solară şi a altor tehnologii inovatoare.

“Semnarea aderării României la ISA este un moment istoric pentru ţara noastră şi reafirmă angajamentul nostru de a contribui activ la protejarea mediului şi la combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile. România se află în zona B europeană din punct de vedere al însoririi şi beneficiază de de aproximativ 210 zile însorite pe an şi are cel mai mare potenţial solar din zona de sud-est a Europei” a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

“Studiile realizate au evaluat potenţialul tehnic solar al României la nivelul a 19,35 GW (25,80TWh), din care aproximativ 18,05 GW (24,18 TWh) pot constitui o opţiune economică de investit, într-un scenariu cu costuri minime. Suntem încrezători că vom reuşi să atingem aceste obiective ambiţioase şi să fim un exemplu de excelenţă în domeniu, inclusiv prin dezvoltarea lanţurilor de producţie de panouri fotovoltaice şi componentele aferente, pentru care avem în pregătire relansarea unui apel de proiecte (investiţia 4) din PNRR,” a adăugat Sebastian Burduja.

Ministrul energiei, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi o delegaţie de înalţi oficiali şi experţi din domeniu, a reprezentat România în cadrul conferinţei COP-28, în Emiratele Arabe Unite. Prezenţa ţării noastre în acest forum global demonstrează angajamentul nostru ferm faţă de utilizarea energiei solare şi implicarea activă în acţiunile colective pentru combaterea schimbărilor climatice.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

54 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

o oră ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

o oră ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More