Categories: Fără categorie

Ministrul Energiei: Avem informaţii că în companiile miniere s-au făcut angajări fictive

Ministerul Energiei anchetează unele informaţii primite din interiorul companiilor miniere, potrivit cărora ar fi existat angajări fictive şi foloase necuvenite în cadrul acestor societăţi, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Virgil Popescu.

El a participat online la Forumul Energiei 2021, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

“Sunt îngrijorat de faptul că în zona exploatărilor subterane există semnale că se fac angajări fictive, de exemplu la Complexul Energetic Hunedoara, unde, de fiecare dată când se făceau controale inopinate, oamenii erau anunţaţi şi erau toţi prezenţi”, a spus ministrul.

Totodată, la mina Crucea, ar fi vorba despre persoane care de fapt erau plecate în afara ţării în timp ce figurau angajate în Compania Naţională a Uraniului.

“La fel la mina de la Crucea. La această mină, în perioada 2018-2019 s-au făcut ad-hoc în jur de 130 de angajări, iar raţiunile economice pentru care s-au făcut acele angajări nu le înţeleg pentru că producţia de minereu de uraniu nu a crescut. Mai mult, am semnale că o parte dintre angajaţii de la Crucea au plecat la muncă în străinătate la cules căpşune, sparanghel, ce-o fi fost, iar în acelaşi timp erau înregistraţi ca lucrând şi la mina Crucea. Informaţiile vin, la fel ca la Complexul Hunedoara, tot din interiorul companiei”, a susţinut Popescu, potrivit Agerpres.

Acest lucru s-a văzut şi în preţul minereului de uraniu, care, după restructurare, a scăzut cu 50%.

“Fosta conducere a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) şi-a bătut joc de această companie – din care face parte şi mina Crucea – şi au dus-o intenţionat în faliment. O să facem nişte verificări încrucişate ca să lămurim situaţia, o să cer Ministerului Muncii listele cu oamenii care au plecat, pentru că nu este normal ca cineva să-şi bată joc de această companie şi de minerii care lucrează cu adevărat acolo şi pe cârca lor să ajungi să câştigi bani în mod incorect”, a continuat oficialul guvernamental.

Potrivit acestuia, există zvonuri că pentru aceste angajări fictive s-ar fi primit şi foloase necuvenite.

Articole recente

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

3 minute ago

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut, potrivit informaţiilor transmise BVB. ROMGAZ…

12 minute ago

BCE a menţinut nemodificate dobânzile dar nu a oferit indicii privind viitoarele decizii de politică monetară

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de joi,…

o oră ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, 700 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 700 milioane de lei de la bănci, prin două…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More