Energie

Ministrul Energiei: CET Titan este prima investiţie majoră pentru producerea agentului termic în Bucureşti, după 15 ani

Proiectul centralei electrice de termoficare în cogenerare de înaltă eficienţă Titan a intrat în linie dreaptă şi este prima investiţie majoră din ultimii 15 ani pentru producerea agentului termic în Bucureşti, informează Ministerul Energiei.

Titan Power SA este firma responsabilă pentru implementarea proiectului pe terenul CET Titan Bucureşti, având o capacitate instalată de până la 50 de MWe.

Această centrală va fi echipată cu cinci grupuri motor-generator, care vor utiliza atât gaz metan, cât şi amestecuri cu hidrogen, oferind astfel cea mai modernă şi automatizată soluţie pentru sistemul de termoficare din Capitală, se arată în comunicatul instituţiei.

Pentru proiectul “Centralei electrice de termoficare în cogenerare de înaltă eficienţă” au fost deja parcurse etapele: Studiu de Fezabilitate, Studiul de Racordare la RED, obţinerea tuturor avizelor conform Certificatului de Urbanism (CU), inclusiv Acordul Tehnic de Racordare (ATR) pentru conectarea la reţea.

Titan Power a demarat acum faza de autorizare a lucrărilor de demolare şi construcţie în vederea pregătirii pentru achiziţionarea lucrărilor la Centrala Electrică de Termoficare – CET Titan Bucureşti.

“Este prima investiţie majoră din ultimii 15 ani pentru producerea agentului termic în Bucureşti. Anul viitor se împlinesc 10 ani de cât fostul CET din Titan a fost tăiat la fier vechi. Acum venim cu un proiect modern, la cele mai noi standarde, care va furniza căldură şi apă caldă pentru cartierele Titan şi Pantelimon, dar şi energie electrică. Asta înseamnă îmbunătăţirea serviciului public de termoficare pentru Capitală. Încă de la începutul mandatului meu de ministru, am dinamizat investiţiile care ţin de Ministerul Energiei, inclusiv pentru Bucureşti. Prin ceea ce facem la Titan Power şi la Elcen, companii din portofoliul Ministerului Energiei, prioritizăm confortul bucureştenilor, la nivelul unei Capitale europene din 2023”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, efectele se vor simţi mai ales atunci când Primăria Generală va reabilita cu adevărat sistemul de conducte prin care agentul termic ajunge efectiv în casele bucureştenilor.

“Încă avem pierderi imense în sistem, peste 1500 de tone de apă fierbinte în fiecare oră, ceea ce înseamnă costuri mari la întreţinere pentru cetăţenii Capitalei. Din păcate, doar 2 km de reţea au fost reabilitaţi pe fonduri europene în ultimii trei ani de zile – o mare dezamăgire. Lucrăm şi la alte proiecte la Ministerul Energiei şi ELCEN, inclusiv folosirea energiei geotermale pentru sistemul de termoficare al Bucureştiului. Dacă Oradea a reuşit să facă asta, trebuie să reuşim şi noi, cu toate resursele aflate la dispoziţie”, a precizat Burduja.

Imediat după obţinerea ultimelor documente necesare (Autorizaţie de Desfiinţare / Autorizaţie de Construire), care vor fi finalizate în anul 2024, se va trece la etapa de achiziţie a lucrărilor, procurarea echipamentelor, edificare, ulterior, la calificarea şi obţinerea Procesului-Verbal de Finalizare (PIF) a centralei. Aceste ultime etape sunt planificate pentru sfârşitul anului 2026.

Articole recente

Ședință CGMB: Masterplanul Velo București și proiecte privind modernizarea vehiculelor transportului în comun, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință, miercuri, de la ora 11:00, iar printre…

25 de minute ago

Preţurile petrolului au crescut cu peste 3% marţi, pe fondul detensionării războiului comercial şi al presiunilor SUA asupra Rusiei

Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei…

36 de minute ago

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

8 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

8 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More