Energie

Ministrul Energiei: Măsurile propuse de CE pentru reforma pieţei de energie electrică vin în întâmpinarea obiectivelor României

Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană au avut marţi un prim schimb de poziţii cu privire la propunerea pentru reforma pieţei de energie electrică, iar măsurile propuse vin în întâmpinarea obiectivelor României, potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, potrivit Agerpres.

Acesta a participat marţi la reuniunea Consiliului Energie organizată la Bruxelles, precum şi la o serie de întâlniri cu omologii din alte state membre.

“Am avut un prim schimb de poziţii cu privire la noua propunere legislativă a Comisiei Europene pentru reforma pieţei de energie electrică. În cadrul reuniunilor anterioare, am susţinut o reformă substanţială a pieţei de energie care să conducă la limitarea efectului de contagiune al preţurilor la gaze naturale asupra preţurilor la energie electrică. Măsurile propuse, precum crearea cadrului pentru stimularea investiţiilor în noi capacităţi de producţie a energiei electrice prin instrumente financiare (contractele de achiziţie de energie electrică/PPA, contractele pentru diferenţă/CfD),cu aplicare pentru sursele de energie regenerabile, inclusiv hidro, şi cele nucleare şi protejarea consumatorilor prin posibilitatea de stabilire a unor preţuri reglementate în situaţii de criză energetică vin în întâmpinarea obiectivelor României”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

 

El a precizat că, în cadrul discuţiilor, a susţinut acordarea unor flexibilităţi suplimentare pentru utilizarea veniturilor colectate din aplicarea contractelor pentru diferenţă, aplicarea garanţiilor aferente contractelor de tip PPA şi pentru alte surse de energie decât cea regenerabilă (ca de exemplu pentru nuclear) şi o implicare mai mare a statelor membre în procesul de declanşare a unei stări de criză (regională sau europeană) a preţurilor ridicate la energie, dacă condiţiile de piaţă o impun.

“Propunerea legislativă va fi negociată la nivelul Consiliului în vederea atingerii unui acord pe text la finalul anului 2023”, a subliniat Popescu.

Reuniunea Consiliului Energiei a inclus pe agendă dezbateri importante privind reforma pieţei de energie electrică, pregătirea pentru iarna 2023-2024 şi adoptarea unor acte legislative, respectiv pachetul pentru piaţa de gaze naturale şi hidrogen (Regulament şi Directivă) şi prelungirea perioadei de aplicare a Regulamentului Consiliului privind măsurile coordonate de reducere a consumului de gaze naturale.

Ministrul Energiei a participat şi la o reuniune a Statelor Membre pro-nuclear, unde discuţiile s-au focalizat pe asigurarea unor condiţii competitive de finanţare pentru proiectele nucleare la nivelul UE atât din fonduri publice cât şi din fonduri private, dezvoltarea competenţelor necesare pentru domeniul nuclear, promovarea tehnologiilor inovative precum reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR).

“România este ferm angajată în finalizarea proiectelor nucleare cu rol strategic la nivel naţional, ca element cheie al strategiei de decarbonizare şi independenţă energetică”, a punctat Virgil Popescu, în postarea de pe reţeaua de socializare.

În cadrul Consiliului, miniştrii au ajuns la o abordare generală asupra pachetului pentru piaţa gazelor naturale şi a hidrogenului. Directiva şi Regulamentul stabilesc cadrul pentru condiţiile de organizare a producătorilor de gaz natural şi hidrogen, realizarea fluxurilor transfrontaliere între State Membre, amestecul gaz-hidrogen, tarife şi alte aspecte de reglementare.

“Pachetul pentru gaze şi hidrogen, în forma actualizată, asigură stimulentele pentru dezvoltarea pieţei de hidrogen în UE, cu accent pe hidrogenul regenerabil şi cel din surse cu emisii reduse de carbon. În marja discuţiilor, am susţinut aplicarea principiului neutralităţii tehnologice şi o includere cât mai largă a surselor cu emisii reduse de carbon în politicile energetice ale UE, ca parte contribuitoare importantă la decarbonizarea economiei europene”, a precizat ministrul Energiei.

Următoarea reuniune a Consiliului Energie va avea loc pe data de 19 iunie 2023.

Articole recente

Lion Capital și-a vândut deținerea de 5% din Argus

Lion Capital (simbol bursier LION), fostă SIF Banat-Crişana (SIF1), și-a vândut deţinerea de 5% din…

4 ore ago

Stoltenberg: NATO trebuie să ofere Ucrainei garanţii de securitate după război

NATO trebuie să discute opţiuni de a oferi Ucrainei garanţii de securitate pentru perioada ce…

5 ore ago

Marea Britanie: Primul declin anual al preţurilor locuinţelor din ultimii 11 ani

Preţurile locuinţelor în Marea Britanie au scăzut în ritm anual în luna mai, pentru prima…

7 ore ago

Bruxelles-ul a propus pentru 2024 un buget european de 189,3 miliarde de euro

Comisia Europeană a propus, miercuri, un buget anual al UE în valoare de 189,3 miliarde…

7 ore ago

Ucraina consideră drept ”neadecvată” decizia UE de prelungire a restricţiilor privind importurile de cereale

Ministerul ucrainean al Agriculturii a calificat miercuri drept "neadecvată" decizia Comisiei Europene de prelungi, până…

7 ore ago

Sursele regenerabile vor asigura mai mult de jumătate din producţia de electricitate a Spaniei

Spania este pe cale să devină prima ţară din marile economii europene pentru care sursele…

7 ore ago