Categories: Energie

Ministrul Energiei: Ordonanţa de Urgenţă privind preţurile la energie şi gaz va fi adoptată săptămâna viitoare

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă privind scăderea plafoanelor la energie şi gaz şi creşterea limitei de consum va fi aprobată săptămâna viitoare.

“Când dăm ordonanţa în cursul lunii ianuarie, practic şi vorbim de Ordonanţa care va fi aprobată săptămâna viitoare cu modificările, faptul că până la 30 iunie se fac regularizări la tot consumul în această perioadă, putem discuta inclusiv luna ianuarie, poate, de ce nu, dacă Ministerul Justiţiei ne permite să discutăm de plaja de consum şi în noiembrie şi în decembrie”, a spus Popescu, la sediul PNL, potrivit Agerpres.

El a explicat motivul pentru care este nevoie de modificarea actului normativ adoptat în toamnă.

“Am spus că în ianuarie facem această evaluare şi vedem cum se încadrează consumul în această iarnă. Iernile diferă de la una la alta, poate fi mai frig într-o iarnă, datele statistice pot să difere de la iarnă la iarnă şi acum am făcut această ajustare. (…) În toamnă, în Parlament s-a votat şi s-a modificat Ordonanţa de Urgenţă care nu prevedea nici plafoane, nici multe plaje de consum, nu prevedea nici instituţii, deci practic a fost modificată complet, 100% în Parlament. Legea s-a aplicat, problema pe care am avut-o este că furnizorii nu au aplicat legea. (…) Măsura plafonării, aşa cum a fost făcută şi aşa cum este făcută acum, face o intervenţie în piaţă şi este benefică pentru români şi dacă considerăm că mai trebuie modificat ca să fie şi mai bine pentru români o vom face la fiecare evaluare. (…) În toată această perioadă vom merge mai departe şi vom face evaluare şi vedem ce măsuri vom lua după 1 aprilie”, a spus ministrul Energiei.

El a fost întrebat dacă îşi dă demisia din fruntea ministerului.

“Eu nu comentez lucruri pe care nu le-am spus. De la început am spus că eu nu recomand nimănui şi puteţi vedea exact în ambele înregistrări că eu nu recomand nimănui, nu pot să spun nimănui acest lucru, nu plătesc o factură în mod eronat şi merg până în pânzele albe, am şi explicat cele două cazuri pe care le-am avut de-a lungul timpului, în urmă cu doi ani de zile, un urmă cu un an şi ceva de zile sau trei ani şi în urmă cu doi ani de zile, astea sunt fake-news-uri”, a afirmat Virgil Popescu.

Articole recente

Moscova va ajuta la ‘depăşirea crizei alimentare’ dacă vor fi ridicate sancţiunile, îi spune Putin lui Draghi

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi gata să ajute la "depăşirea crizei alimentare" provocate…

3 ore ago

BERD o numește pe Madeline-Dalila Alexander, Administrator – Membră în Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA

Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA anunță numirea doamnei Madeline-Dalila ALEXANDER, în funcția de…

3 ore ago

Porturile de la Marea Neagră rămân cea mai bună opţiune pentru exporturile rapide de cereale ucrainene

Ucraina încearcă cu disperare să îşi exporte stocurile mari de cereale pe cale rutieră, feroviară…

3 ore ago

Virgil Popescu: Am reuşit să stabilizăm preţurile la energie şi gaze un an de zile; am bifat pe 6 luni tot ce ne-am propus

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, joi, că Executivul este preocupat de criza energetică, a…

3 ore ago

AROBS raportează venituri de 53,2 milioane de lei și un profit net de 14,9 milioane de lei în T1 2022

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de…

3 ore ago

Blinken nu vrea “război rece” cu Beijingul, ci păstrarea ordinii mondiale (AFP)

SUA s-au angajat într-o viguroasă competiţie cu China cu scopul de a păstra ordinea mondială…

4 ore ago