Energie

Ministrul Energiei: Prosumatorii nu vor plăti nicio taxă pe soare, este fake news

Prosumatorii nu vor plăti nicio taxă pe soare, aşa cum se vorbeşte în spaţiul public, iar ordonanţa de urgenţă la care se face referire este de fapt transpunerea unei directive care menţionează posibilitatea introducerii unei astfel de taxe, din 2026, în anumite condiţii, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o conferinţă de presă.

“Am implementat o directivă privind energia regenerabilă, prin care prosumatorii pot să-şi monteze în mai multe locaţii panouri şi pot beneficia de aceeaşi compensare şi de schimb între locaţii, ceea ce nu era prins până acum, doar dacă au aceeaşi reţea de distribuţie. Este un lucru pe care prosumatorii l-au cerut de mult timp. Neimplementarea directivei ar fi însemnat sancţiuni, eram deja în procedură de sesizare la Curtea de Justiţie”, a spus Popescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, faptul că în spaţiul public se vorbeşte despre introducerea unei taxe pe soare este un fake news.

“Nu se introduce nicio taxă, prosumatorii nu vor plăti absolut nicio taxă pentru energia consumată şi produsă”, a subliniat ministrul.

El a explicat că este vorba de implementarea unei directive care menţionează această posibilitate, dar că Ministerul Energiei nu va susţine niciodată introducerea unei astfel de taxe.

“În anumite condiţii, există posibilitatea ca atunci când numărul consumatorilor este foarte mare şi ajunge la 8% din capacitatea SEN (sistemului energetic naţional – n.r.) în baza unor studii pe care le va face la acea dată autoritatea de reglementare, lucru foarte puţin probabil, din 2026, atunci Guvernul poate introduce o taxă. Este foarte clar: poate introduce, deci nu o taxă de mâine, poimâine, de anul viitor, peste doi ani sau peste trei ani. Ministerul Energiei nu va susţine niciodată înfiinţarea unei astfel taxe”, a arătat Popescu.

Implementarea unei directive care menţionează o posibilitate este una şi introducerea unei taxe este alta, a mai spus oficialul.

“Nu va exista nicio taxă pentru prosumatori, acest lucru este cert. Guvernul Ciucă sprijină prosumatorii. Ordonanţa a fost în dezbatere publică. Nimeni nu-şi doreşte această taxă şi nimeni nu va plăti o astfel de taxă”, a completat ministrul de resort.

Popescu a amintit că, la finalul anului trecut, Guvernul a introdus conceptul de compensare cantitativă şi din acel moment numărul prosumatorilor a crescut de la câteva sute la câteva zeci de mii.

Articole recente

De la preluarea mandatului, Donald Trump a cumpărat obligaţiuni în valoare de peste 100 de milioane de dolari

Preşedintele SUA, Donald Trump, a cumpărat obligaţiuni corporative, statale şi municipale cu o valoare de…

27 de minute ago

Impact raportează venituri de 35,3 milioane euro, în semestrul I, mai mari cu 79%, și profit net de 9,1 milioane euro

IMPACT Developer & Contractor a obținut venituri de 35,3 milioane de euro, în semestrul I,…

32 de minute ago

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

3 ore ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

3 ore ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More