Energie

Ministrul Energiei sesizează DIICOT cu privire la propagarea de informaţii false privitoare la vânzarea lacurilor României către străini

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a sesizat, luni, DIICOT cu privire la propagarea de informaţii false privitoare la vânzarea lacurilor României către străini. Sesizarea vizează informaţii distribuite în mediul online, cu ”scopul evident de a induce în eroare opinia publică şi de a decredibiliza iniţiativele strategice”. Aceste informaţii ar servi ”unor actori statali şi nestatali, inclusiv unor competitori politici, care urmăresc erodarea încrederii cetăţenilor în instituţiile democraţiei româneşti şi propagarea unui discurs extremist şi xenofob”.

Un comunicat de presă al Ministerului Energiei precizează: “Astăzi, 30 decembrie 2024, ministrul energiei, domnul Sebastian-Ioan Burduja, a formulat o plângere penală la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) împotriva celor care duc campanii de dezinformare a opiniei publice prin afirmații mincinoase privitoare la „vânzarea lacurilor de acumulare ale României către străini”, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de comunicare de informații false, prevăzută de art. 404 din Codul Penal. Această acțiune a fost determinată de răspândirea sistematică a unor informații false și defăimătoare în mediul online, cu scopul evident de a induce în eroare opinia publică și de a decredibiliza inițiativele strategice ale Ministerului Energiei.

Materialele în cauză, publicate pe rețelele de socializare, conțin afirmații neadevărate și tendențioase referitoare la proiectele hidroenergetice ale ministerului, insinuând în mod fals că acestea ar implica „cedarea lacurilor de acumulare către entități străine”. Astfel de declarații, care nu au nicio bază reală, reprezintă atacuri la securitatea națională, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, și afectează grav încrederea românilor în actul de guvernare. Afirmațiile nu sunt izolate, ci fac parte din campanii orchestrare pentru a induce ideea falsă privitoare la înstrăinarea lacurilor României către străini, pentru a servi unor actori statali și nestatali, inclusiv unor competitori politici, care urmăresc erodarea încrederii cetățenilor în instituțiile democrației românești și propagarea unui discurs extremist și xenofob.

Ministerul Energiei reamintește art. 136 din Constituția României: „(3) Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.„. Acest articol subliniază că bogățiile de interes public ale României nu pot fi vândute unei persoane fizice sau juridice. Totodată, subliniem faptul că inițiativele de dezvoltare a centralelor hidroenergetice cu acumulare prin pompaj, de tipul Tarnița-Lăpuștești, sunt conforme legislației române și europene, având drept scop consolidarea Sistemului Energetic Național (SEN) și asigurarea securității energetice. Proiectele CHEAP contribuie la echilibrarea producției și consumului de energie, fiind un pilon strategic pentru tranziția energetică a României.

Totodată, avertizăm că orice formă de dezinformare sau de boicotare a acestor inițiative, inclusiv prin campanii susținute de organizații care se opun dezvoltării energetice, va fi sesizată  prompt organelor de urmărire penală, pentru a proteja interesul românilor și securitatea energetică a țării. Pe această cale, anunțăm că în 2025 Ministerul Energiei intenționează să demareze proiecte noi de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în zona lanțului carpatic, contribuind astfel la creșterea capacității de stocare a energiei și la asigurarea unui viitor sustenabil pentru România. Ministerul Energiei rămâne ferm în angajamentul său de a proteja interesele naționale și de a combate orice încercare de subminare a stabilității și securității energetice ale țării”.

„Astăzi am sesizat DIICOT pentru combaterea unei campanii sistematice de dezinformare, care pune în pericol securitatea națională și subminează proiectele  de construire a centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Aceste informații false afectează încrederea publică în democrația românească, în securitatea energetică a țării și creează o atmosferă de incertitudine, care descurajează investițiile strategice. Reiterez: resursele țării, inclusiv lacurile de acumulare, nu sunt și nu vor fi de vânzare. Nu permite Constituția României și noi am jurat să respectăm Constituția și legile țării. În calitate de ministru al energiei, voi apăra fără compromisuri interesul național, inclusiv prin măsuri ferme împotriva celor care promovează minciuni și sabotează în mod deliberat investițiile în sectorul energetic românesc. Construirea hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj și creșterea capacității țării noastre de stocare a energiei electrice este un obiectiv ireversibil pentru România, iar nimeni nu va opri această direcție strategică asumată,” a declarat ministrul energiei, Sebastian-Ioan Burduja.

 

 

Articole recente

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…

4 minute ago

Netanyahu îl acuză pe Macron, într-o scrisoare, că ‘alimentează focul antisemit’, şi îi cere să acţioneze înainte de 23 septembrie

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că 'alimentează focul antisemit'…

5 minute ago

BETTER FINANCE (Federația Europeană a Investitorilor și Utilizatorilor de Servicii Financiare) sprijină AURSF în apărarea participanților la fondurile private de pensii

BETTER FINANCE (Federația Europeană a Investitorilor și Utilizatorilor de Servicii Financiare) susţine membrul său român,…

26 de minute ago

O eventuală investiţie a SUA la Intel ar avea drept scop să ajute la stabilizarea companiei, spune secretarul Trezoreriei

Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a spus marţi că orice investiţie a guvernului american…

39 de minute ago

Putin a propus în discuţia telefonică cu Trump ca Zelenski să vină la Moscova pentru negocieri (AFP)

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus, într-o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump luni…

40 de minute ago

This website uses cookies.

Read More