Categories: Fără categorie

Ministrul Energiei: Ţara noastră are parte de o largă susţinere din partea SUA

România beneficiază de o largă susţinere din partea Statelor Unite ale Americii, potrivit ministrului Energiei, care a avut marţi o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat din SUA.

“Ţara noastră are parte de o largă susţinere din partea SUA. Astăzi am avut o serie de întâlniri de lucru cu mai mulţi membri ai Departamentului de Stat.
M-am întâlnit cu C.S. Eliot Kang – Assistant Secretary – Bureau of International Security and Nonproliferation – Department of State. Experienţa lui în domeniul energiei nucleare ne-a oferit baza unui dialog consistent şi aplicat pe proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi pe marginea SMR-urilor. La discuţii a participat şi Justin Friedman – Senior Advisor – U.S. Department of State, care a fost prezent în România în luna mai, când am anunţat că amplasamentul primului reactor modular mic (SMR), din România, va fi amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti. Am primit asigurări că ţara noastră are tot suportul pentru dezvoltarea programului nuclear civil”, a scris ministrul, marţi seara, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Virgil Popescu s-a întâlnit cu Jose W. Fernandez – Under Secretary for Economic Growth, Energy and the Environment – U.S. Department of State, cu care a discutat pe marginea întăririi parteneriatului strategic în domeniul energiei, despre întărirea relaţiilor bilaterale şi comerciale dintre cele două state. Totodată, discuţiile au vizat şi soluţiile pentru întărirea securităţii energetice şi actualul context geopolitic.

În cadrul dialogului purtat cu Amos Hochstein – presidential Coordinator for Energy Security – ministrul Energiei a evidenţiat faptul că autorităţile din România doresc să finalizeze etapa de finanţare a reactoarelor 3 şi 4 până la sfârşitul acestui an, iar suportul financiar al partenerilor americani este unul foarte important.

“El ne-a transmis că urmăreşte cu atenţie stadiul proiectului construirii celor două noi reactoare de la Cernavodă şi a primului reactor modular de mici dimensiuni şi SUA vor oferi tot suportul necesar pentru a fi finalizate”, a mai scris Virgil Popescu pe reţeaua de socializare.

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

39 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

48 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

52 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

2 ore ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More