Update articol:

Ministrul Energiei vrea să sesizeze CSAT: „Plătim cea mai scumpă energie electrică din Europa” (Antena 3)

Ministrul energiei Bogdan Ivan a semnalat problemele grave descoperite de când a venit în funcţie şi a anunţat că va sesiza CSAT, potrivit Antena 3. În cadrul Conferinţei România Inteligentă „Bistrița-Năsăud, Poarta Transilvaniei, drumul spre valori autentice prin cultură și sport”, moderată de jurnalistul Antena 3 CNN Adrian Ursu, ministrul a explicat şi de ce România plăteşte cea mai scumpă energie electrică din Europa, lucru absolut de neînţeles, în opinia sa.

„Îmi este foarte greu să găsesc o veste bună în haosul pe care l-am găsit în acest sistem extrem de complicat, în care toată lumea dă vina pe toată lumea. Cum în 10 ani de zile România și-a scos din producția de energie de bandă 56% din capacitățile de producție. Mai bine din 20 la sută din energie o importăm la ore de consum dvârf, la prețuri de o mie de ori mai scumpe față de cele cu care exportăm noi”, a explicat ministrul.

De asemenea, a anunțat că va sesiza CSAT în acest caz.

„Am în intenție să mă duc cu toate aceste probleme sistemice care afectează buzunarul fiecărui român și soluțiile pe care le-am găsit în CSAT, pentru că e o problemă de siguranță națională în clipa în care ajungi ca în România să plătești cea mai scumpă energie electrică din Europa”, a mai adăugat ministrul Bogdan Ivan.

La începutul anului, fostul ministru al energiei Sebastian Burduja a explicat motivul pentru care România are prețuri mari la energia electrică.

Un motiv este lipsa capacităților de producție, dar altul este  lipsa interconectiviţătii între statele membre, mai ales Austria și Slovacia, care nu au făcut demersuri în acest sens.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut Comisiei Europene să rezolve discrepanţele existente la nivelul blocului comunitar în ceea ce priveşte preţul energiei electrice, reluând solicitările  referitoare la o piaţă comună de electricitate şi o mai mare partajare a electricităţii, transmite Reuters.

După ce războiul din Ucraina a dus la întreruperea livrărilor de gaze ruseşti prin conducte spre Europa, Grecia şi alte ţări din Sud-Estul Europei au văzut cum preţurile pe care le plătesc ele la electricitate au crescut mult mai rapid decât în cazul altor state membre din nordul continentului.

În vara anului trecut, după ce preţurile au explodat în Grecia, Mitsotakis a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care a cerut o soluţie la diferenţele “inacceptabile” de preţuri la energia electrică existente în Europa.

BVB | Știri BVB

UniCredit Bank Bonds 2027 (UCB27) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania

UniCredit Bank bonds (UCB28) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania

UniCredit Bank S.A. (UCB29) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania