Macroeconomie

Ministrul Finanţelor anunţă că deficitul bugetar ar putea trece de 5% din PIB în 2020 (Reuters)

România îşi poate acoperi necesarul de finanţare pentru o perioadă de cinci luni, însă pandemia de coronavirus afectează în mod semnificativ veniturile iar deficitul bugetar pe 2020 ar putea depăşi 5% din produsul intern brut, a declarat luni ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru Reuters, potrivit Agerpres.

România, care până în prezent are 1.952 de cazuri de infecţie cu coronavirus şi 46 decese, a declarat starea de urgenţă în data de 16 martie şi Guvernul de la Bucureşti a aprobat un pachet de măsuri în valoare de 3% din PIB. Măsurile variază de la garantarea liniilor de credit şi subvenţionarea costurilor cu împrumuturile pentru IMM-uri până la majorarea bugetului pentru sănătate şi acordarea de ajutoare pentru şomaj tehnic. Florin Cîţu a spus că trimiterea în şomaj tehnic a aproximativ un milion de oameni costă patru miliarde de lei pe lună.

“Suntem pregătiţi să susţinem măsura privind şomajul tehnic pentru mai mult de o lună”, a spus ministrul Finanţelor, adăugând că o revizuire a bugetului ar putea fi aprobată în cursul zilei de marţi.

Întrebat dacă România va cere un credit de la Fondul Monetar Internaţional în cursul acestui an, aşa cum a făcut pe perioada crizei financiare mondiale din urmă cu un deceniu, Cîţu a răspuns “nu am în vedere acest lucru la momentul actual”.

“Obiectivele pe termen scurt sunt finanţarea deficitului existent, plata pensiilor şi salariilor şi a cheltuielilor medicale, desigur, şi există finanţare pentru ele. Rezerva de finanţare acoperă puţin peste cinci luni”, a spus Cîţu. Acesta a mai menţionat că Ministerul Finanţelor înregistrează deja o diminuare a veniturilor la buget şi, deşi nu a precizat care va fi noua ţintă de deficit, a spus că va depăşi 5% din PIB.

Analiştii avertizează că spaţiul fiscal al României necesar pentru a aborda criza coronavirusului este unul limitat deoarece România se confruntă cu o adâncire a deficitului de cont curent, iar măsurile fiscale generoase aprobate înaintea alegerilor locale şi parlamentare din acest an au pus presiuni asupra perspectivelor de rating.

Cîţu a declarat pentru Reuters că se aşteaptă la o revenire economică în formă de “V” în a doua jumătate a anului, pe baza comportamentului actual al multor companii care au decis să îngheţe producţia în loc să facă concedieri.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

11 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

12 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

12 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

12 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

13 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More