Macroeconomie

Ministrul Finanţelor: Banca de Dezvoltare face parte dintr-o strategie de reorganizare a întregului pachet de companii financiar-bancare de stat

Banca Naţională de Dezvoltare face parte dintr-o strategie de reorganizare a tuturor companiilor financiar-bancare pe care le are statul şi vor putea fi accesate astfel, de exemplu, şi fonduri din planul Juncker, a declarat, joi seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

“Banca de Dezvoltare, încă o bancă de stat când avem atâtea bănci de stat, face parte dintr-o strategie de reorganizare, să-i spun, a întregului pachet de companii financiar-bancare pe care le are statul. De ce avem nevoie de această Bancă de Dezvoltare? Pentru că aşa cum avem companiile construite, aceste companii financiar-bancare, niciuna dintre ele nu poate să acceseze bani din Planul Juncker, de exemplu. Asta este o problemă foarte mare. La fel, vor fi foarte multe fonduri în viitor care vor putea fi canalizate către România prin acest vehicul. Mai mult, având o bancă de dezvoltare, atunci când vrei să faci un proiect important, strategic, de infrastructură de exemplu, nu trebuie să te mai duci la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare n.r) sau BEI (Banca Europeană de Investiţii n.r), ai propria sursă de finanţare. Vă garantez că face parte dintr-o reorganizare a întregului pachet de companii de stat pe care îl are azi România în aşa fel încât să aibă toate o viziune liberală şi să fie toate profitabile”, a explicat Cîţu la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, prezentat miercuri de Executiv, prevede înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare a României, o instituţie de dezvoltare cu drepturi depline, organizată sub forma unei societăţi pe acţiuni, în baza unui act normativ separat.

BND va fi o bancă deţinută integral de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi va desfăşura activităţi financiare, în special în nume şi cont propriu, în limita obiectului de activitate autorizat de Banca Naţională a României (BNR), dar şi cu mandat din partea statului, pentru activităţi cum ar fi cea de administrator de Fond al
Fondurilor (Holding Fund Manager) şi cele din cadrul Fondului Iniţiativei celor Trei Mări, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

“BND va acţiona în primul rând ca un intermediar financiar având ca scop atenuarea disfuncţionalităţilor pieţei financiare şi a decalajelor de finanţare identificate, precum şi creşterea absorbţiei fondurilor structurale ale Uniunii Europene (UE)”, se precizează în planul de investiţii.

Veniturile BND vor fi generate din activităţile derulate în nume şi cont propriu de către bancă: produsele de finanţare directă vor genera venituri din dobânzi; pentru produsele de finanţare directă, BND poate oferi servicii de consultanţă atât IMM-urilor, cât şi pentru proiectele de infrastructură, servicii pentru care se pot încasa comisioane; comision de administrare pentru serviciile prestate în calitate de administrator de Fond al Fondurilor (Holding Fund Manager).

Sursele de finanţare necesare pentru derularea activităţii desfăşurate de BND sunt capitalul subscris de acţionar, împrumuturi de pe piaţa interbancară, împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale (Grupul BEI, BERD, Banca Mondială etc), împrumuturi subordonate de la MFP, emisiuni de obligaţiuni către investitorii instituţionali.

Banca Naţională de Dezvoltare nu va atrage depozite de la populaţie pentru a nu concura cu băncile comerciale, doar beneficiarii eligibili ai produselor oferite având conturi deschise la BND.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

4 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

5 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

5 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

5 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

6 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More