Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAdrian Câciu/ Sursa foto: Facebook
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, miercuri, că este “exclus” să se ia în calcul o îngheţare a pensiilor şi salariilor în acest an, iar datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de stat pentru a face investiţii.
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă s-a discutat despre îngheţarea pensiilor şi a salariilor pentru a face o economie la bugetul de stat.
“Exclus. Şi am spus acest lucru de când a început o emoţie referitoare la depăşirea ponderii datoriei publice la 50%, pentru că, odată cu această depăşire, pe site-ul ministerului aveţi şi o informare, o notă care spune cum va scădea datoria publică sub 50%. Or, nu este cazul în acest an de o astfel de măsură. De altfel, datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de statul român pentru a face investiţii. Or, pentru investiţii, acea prevedere din cadrul fiscal, din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, trebuie citită în spiritul ei, unu la mână, şi, doi, trebuie văzut că evaluarea nu se face lunar”, a explicat Câciu, potrivit Agerpres.
El a mai spus că eficientizarea activităţii administraţiei trebuie să plece de la atribuţii, obiective, operaţionalizarea sistemelor.
“Eficientizarea activităţii administraţiei nu trebuie să plece de la calculul cinic al sumelor de bani folosite, ci trebuie să plece de la obiective, atribuţii, necesar, operaţionalizarea sistemelor şi a proceselor şi apoi, pe cale de consecinţă, ai avea un efect asupra diminuării unor cheltuieli sau, de ce nu, în anumite cazuri a suplimentării, pentru că depinde de fiecare instituţie. Deci, chestiunea aceasta face parte într-adevăr din ceea ce unora le place – contabilitate, numai că administraţia, dar şi o corporaţie nu se conduc pe elemente strict contabile, ci pe elemente de eficienţă”, a transmis ministrul Finanţelor.
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
This website uses cookies.
Read More