„Este o problemă pe care am discutat-o şi cu omologul meu belgian, Vincent van Peteghem, în contextul participării la Ecofin, care ne-a transmis că o va da mai departe către Trezorerie. Atât Ministerul Finanţelor, cât şi entităţile private din România au abordat OFAC (parte a Trezoreriei SUA, n.r.) cu privire la emiterea unei derogări care ar permite BII să îşi îndeplinească obligaţiile. Vorbim despre o expunere a investitorilor privaţi din România faţă de BII de aproximativ130 milioane euro, din care fondurile de pensii deţin 90 milioane euro, iar fondurile mutuale şi companiile de asigurări deţin 40 milioane euro”.
Boloș a precizat că Ministerul Finanţelor sprijină activ investitorii instituţionali din România pentru obţinerea din partea Trezoreriei SUA a unei derogări temporare de la sancţiunile impuse în aprilie, care ar permite recuperarea acestor sume de la BII: “Noi sprijinim necondiţionat sancţiunile impuse de Uniunea Europeană Federaţiei Ruse şi a acesteia entitati financiare. Cu toate acestea, sancţiunile aplicate BII afectează negativ investitorii instituţionali din România şi implicit, pe românii care au economisit. În aşteptarea derogării, am solicitat sprijinul FPS (Federal Public Service Belgia, n.r.) să întreprindă toate diligenţele pentru a acorda Euroclear autorizaţiile pentru deblocare conturilor de numerar ale BII. Astfel, Banca va putea să îşi onoreze obligaţiile faţă de deţinătorii de obligaţiuni BII din România”, a declarat pentru Profit.ro ministrul Marcel Boloş.