Macroeconomie

Ministrul Finanţelor: Nu vor creşte taxele nici până la finalul acestui an, nici anul următor (video)

Ministerul Finanţelor nu are în vedere o majorare a taxelor nici în acest an şi nici în anul următor, pentru că are deja soluţii de finanţare a cheltuielilor care sunt necesare în această perioadă, a declarat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

“Nu creştem taxele. Am spus: nu vom creşte taxele în această perioadă şi nici în viitor. Nu este un moment pentru a creşte taxele. Noi credem într-o economie liberală, cu impozite mici, puţine, dar pe care le plăteşte toată lumea. Trebuie să aveţi încredere! Din poziţia de ministru al Finanţelor vă spun că nu vor creşte taxele nici până la finalul acestui an, nici anul următor. Avem deja soluţii de finanţare pentru acest an şi sunt pregătite soluţii de finanţare pentru anul viitor pentru a finanţa toate cheltuielile de care avem nevoie în această perioadă dificilă”, a anunţat Cîţu, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

 

În context, acesta a subliniat că România se află într-o perioadă de campanie electorală care este caracterizată de mesaje de toate felurile cu privire la sănătatea economiei, potrivit Agerpres.

“România, alături de celelalte economii, trece prin momente dificile. Economia globală trebuie să îşi revină. Trecem printr-o criză de sănătate, care nu s-a terminat şi nu ştim cât va continua. În această perioadă, România trece printr-o campanie electorală şi ştiu că sunteţi bombardaţi zilnic de sute de mesaje care nu au niciun fel de susţinere în realitate. În special mesaje despre sănătatea economiei. Din poziţia de ministru al Finanţelor Publice sunt aici să vă spun care este situaţia reală a economiei şi v-am spus acest lucru tot timpul. Am spus mereu: încredere, transparenţă, profesionalism. În tot acest an nu a existat nicio problemă pentru care să nu avem soluţii. Chiar dacă am fost prinşi cu rezerva de stat pe zero am găsit soluţii, am găsit şi măşti şi dezinfectant pentru a putea ţine oamenii sănătoşi. Am găsit resurse pentru plata şomajului tehnic, pentru a susţine companiile. Am negociat cu sistemul bancar cea mai generoasă măsură de anulare a ratelor. Nu există probleme fără soluţii”, a adăugat şeful de la Finanţe.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

o oră ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

o oră ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More