International

Ministrul francez al economei şi finanţelor îndeamnă Europa “să se trezească” în faţa concurenţei Chinei şi SUA

Ministrul francez al economiei şi finanţelor Bruno Le Maire, în vizită la Berlin, a îndemnat marţi Europa “să se trezească” în faţa concurenţei industriale a Chinei şi SUA şi a chemat Germania la o cooperare mai strânsă, informează AFP.

“Dacă nu reacţionăm, suntem morţi (…) Să ne trezim!”, a declarat Bruno Le Maire în faţa unei audienţe de directori de companii germane, la o zi după o întrevedere cu omologul său german Christian Lindner, potrivit Agerpres.

Temerile privind o depăşire industrială a Europei sporesc de mai multe luni în faţa concurenţei Chinei şi SUA, unde costurile de producţie sunt mai puţin ridicate şi subvenţiile mai mari.

“Să răspundem provocării şi să punem banii necesari pentru a ajunge din nou la nivelul continentului chinez şi al continentului american”, a afirmat ministrul francez, exprimând îngrijorări în legătură cu o “degradare economică a Europei”.

În acest context, Bruno Le Maire a îndemnat Germania să accepte mai multă “cooperare” în “inovaţie”, în special în tranziţia verde a industriei europene care necesită miliarde de euro investiţii.

“Cum se face că Europa nu are aceleaşi iniţiative pentru a finanţa inovaţia precum cele luate pentru a face faţă crizei COVID?”, a întrebat ministrul francez, cu referire la împrumutul comun istoric decis la acea dată de cele 27 de state membre. Germania s-a raliat acelei iniţiative, însă nu doreşte să repete experienţa.

Bruno Le Maire a criticat de asemenea poziţia Berlinului în favoarea unei concurenţe între companiile europene pentru a elabora viitoarea generaţie de lansatoare spaţiale europene.

“Nu este loc pentru două lansatoare spaţiale grele europene”, a declarat el, în condiţiile în care Germania îşi înmulţeşte proiectele pentru micro-lansatoare spaţiale, menite să se dezvolte pentru a succeda într-o zi lansatorului Ariane 6.

Fără a pleda pentru protecţionism, Bruno Le Maire şi-a exprimat de asemenea dorinţa de a pune în aplicare “dispozitive de reechilibrare comerciale”, pentru a proteja industria europeană în faţa ofertei chineze.

“Propun ca la licitaţii noi să avem o parte de conţinut european”, în special în domeniul “eolian şi solar”, a precizat el într-un interviu pentru AFP.

Cu toate acestea, Germania este sceptică în privinţa acestui tip de măsuri, pentru că este îngrijorată de eventuale repercusiuni pentru industria sa, în special cea auto, al cărei client principal este China.

Le Maire a avut luni seara o întrevedere cu Lindner pentru a discuta despre uniunea pieţelor de capital, care vizează fluidizarea circulaţiei de capitaluri private în cadrul UE.

Acest proiect, readus în prim plan prin nevoia de investiţii masive a UE, nu reuşeşte deocamdată să fie transpus în practică în lipsa unei viziuni comune a Franţei şi Germaniei.

View Comments

  • Buna ziua, sunt de acord cu apelul facut de Ministrul Bruno Le Maire pentru o cooperare mai stransa intre statele europene in fata concurentei industriale din China si SUA. Cu cat ne trezim mai devreme la realitate si actionam ca o uniune solida, cu atat avem sanse mai mari sa ne pastram nivelul de dezvoltare si sa ne protejam industria. Este adevarat ca miliardele de euro necesare pentru a face tranzitia verde a economiei europene ar trebui sa fie finantate si sustinute de catre toate statele membre, asa cum s-a facut si in cazul crizei COVID. Totodata, este important sa punem in aplicare dispozitive de reechilibrare comerciala pentru a ne apara industria in fata concurentei din China si sa promovam continut european in noi licitatii, mai ales in domeniul energetic. Sper ca Germania va fi dispusa sa se alature initiativelor propuse de Ministrul Bruno Le Maire si sa ne unim fortele pentru a realiza o piata comuna mai puternica si mai competitiva.

Articole recente

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

35 de minute ago

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

2 ore ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

2 ore ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More