International

Ministrul francez al Economiei: Franţa este un aliat de încredere al SUA, dar discută şi cu China

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat miercuri că Franţa este un “aliat solid şi de încredere” al Statelor Unite, dar că este necesară implicarea Chinei, după declaraţiile controversate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Intenţionăm să rămânem aliaţi puternici şi de încredere ai Statelor Unite ale Americii. Să nu înţelegeţi greşit”, a spus Le Maire, care a participat la reuniunile de primăvară, de la Washington, ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

“Înainte de a merge în China, preşedintele Macron l-a sunat pe preşedintele Biden (…) pentru a coordona efectiv poziţiile americane şi franceze faţă de China”, a subliniat ministrul francez.

Preşedintele Macron a provocat un val de neînţelegere în SUA şi în Europa făcând apel la Uniunea Europeană să nu urmeze Washingtonului sau Beijingului în chestiunea Taiwanului, declaraţii interpretate ca o distanţare faţă de Washington.

Întrebat despre acest subiect, Bruno Le Maire a apreciat că este o prioritate “să cerem Chinei să oprească escaladarea din Taiwan”.

Din punct de vedere economic, el a deplâns faptul că “unii (…) în SUA cred că ar fi necesară decuplarea completă a economiilor occidentale – americană şi europene – de economia chineză”, în contextul în care “volumul comerţului dintre China şi SUA nu au fost niciodată atât de ridicat”.

“Aşadar, Europei i se cere să renunţe la un comerţ care a crescut între SUA şi China. Nu avem vocaţia de a fi idiotul satului, care se lasă păcălit şi care lasă alte puteri să facă comerţ”, a mai declarat el.

Exporturile şi importurile de bunuri şi servicii între SUA şi China au atins în 2022 cel mai înalt nivel din istorie, potrivit datelor Departamentului american de Comerţ. Dar China şi-a pierdut rangul de cel mai mare partener comercial al SUA în favoarea Uniunii Europene, o premieră după războiul comercial din 2019.

Ministrul francez al Economiei consideră, de asemenea, că este necesar să se urmărească în continuare implicarea Chinei, fie că este vorba de a nu vinde arme Rusiei, de a lupta împotriva schimbărilor climatice sau de a restructura datoria ţărilor sărace, sector în care Beijingul este unul din principalii creditori.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

4 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

4 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

4 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

4 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

5 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More