Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJean-Yves Le Drian
inistrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat, miercuri, că România poate conta pe Franţa, ţara sa fiind “mândră” că este alături de români în contextul actualelor provocări de securitate.
Le Drian a susţinut o declaraţie de presă alături de omologul său, Bogdan Aurescu, înaintea consultărilor politice.
“În contextul provocărilor tot mai numeroase din Europa şi de la frontierele sale, suntem fericiţi că putem conta pe un partener atât de încredere precum România”, a afirmat şeful diplomaţiei de la Paris, potrivit Agerpres.
El a menţionat că “printre aceste provocări cărora trebuie să le facă faţă UE, dar şi NATO sunt, bineînţeles, tensiunile provocate de Rusia, în vecinătatea estică a Uniunii”. “Prioritatea noastră pe termen scurt este dezescaladarea tensiunilor”, a subliniat Le Drian, adăugând că, în acest sens, este nevoie de “fermitate”.
“Suntem mândri că suntem alături de dumneavoastră în contextul degradării mediului nostru de securitate la frontierele dumneavoastră, care sunt şi frontierele noastre, frontierele Uniunii”, a spus ministrul francez.
Jean-Yves Le Drian a vorbit despre încrederea reciprocă.
“Puteţi conta pe noi, aşa cum şi noi ştim că putem conta pe dumneavoastră, martor fiind sprijinul dumneavoastră şi angajamentul de a fi alături de noi în lupta împotriva terorismului din Sahel”, a punctat el.
Bogdan Aurescu a prezentat câteva dintre temele de pe agenda discuţiilor sale cu omologul francez.
“Voi reitera aşteptările legitime în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen. Am încredere că putem să contăm pe Franţa, pe sprijinul Franţei, pentru a încuraja adoptarea unei decizii favorabile în cel mai scurt timp, mai ales în actualul context, în care acţiunea Uniunii este orientată spre consolidarea rezilienţei sale. Aderarea României la Spaţiul Schengen va contribui pe deplin la realizarea acestui obiectiv şi eliminarea oricărei fragmentări a pieţei interne a Uniunii”, a arătat ministrul român.
Totodată, el a vorbit de un schimb aprofundat de evaluări pe teme de securitate. “Situaţia din vecinătatea noastră este îngrijorătoare şi continuă să fie îngrijorătoare. Federaţia Rusă continuă să maseze trupe în proximitatea Ucrainei, în regiunea Mării Negre. Vom discuta despre acţiuni comune pentru aprofundarea dialogului şi consolidarea suplimentară a acestui dialog în domeniul Apărării”, a evidenţiat şeful diplomaţiei române.
Aurescu a apreciat că anunţul preşedintelui Emmanuel Macron privind suplimentarea prezenţei militare franceze în România “este un semnal de angajament profund”.
Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…
Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…
Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, se află la Washington D.C, el afirmând că a demarat un…
Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…
Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…
This website uses cookies.
Read More