Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinistrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, luni, că legea prin care persoanelor care se sustrag de la executarea condamnărilor li se adaugă o nouă pedeapsă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani i se va aplica şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
“Astăzi (luni – n.r.) a fost dezbătut de Camera Deputaţilor, cameră decizională, proiectul de lege privind evadarea, iniţiat de Ministerul Justiţiei. După ce va intra în vigoare legea, fugarilor li se va adăuga o nouă pedeapsă la cea existentă, anume între 6 luni şi 3 ani pentru o infracţiune asimilată celei de evadare. O lege bună, necesară, susţinută de Guvern, mai ales în contextul în care unii condamnaţi găsesc diferite tertipuri pentru a nu-şi executa pedepsele în penitenciarele din România. E frustrant să vezi cum unii încearcă să scape de pedeapsa dată de o instanţă din ţară”, a afirmat Alina Gorghiu într-o declaraţie de presă, potrivit Agerpres.
Ea a adăugat că legea se va aplica oricărui fugar care în termen de şapte zile de la intrarea în vigoare a legii sau de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare nu se va preda, inclusiv lui Cătălin Cherecheş
“Cel mai recent exemplu este Cătălin Cherecheş. Pentru că mulţi m-aţi întrebat, vă spun că legea i se va aplica atât condamnatului fugar Cherecheş, cât şi oricărui fugar (indiferent de numele lui) care în termen de şapte zile de la intrarea în vigoare a legii sau de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, după caz, nu se va prezenta la organele competente pentru a începe executarea pedepsei”, a explicat ministrul.
Alina Gorghiu a mai precizat că va depune toate eforturile pentru a-i aduce înapoi în România pe fugari.
“Ca ministră a justiţiei, rămân preocupată de tema fugarilor şi, în limita atribuţiilor, voi depune toate eforturile pentru a-i aduce înapoi în România. Îmi doresc ca toate instituţiile statului să se implice, în limita competenţelor legale, în acest efort. Cooperarea judiciară internaţională în materie penală este esenţială în activitatea Ministerului Justiţiei, mai ales în procedurile de extrădare/executare a mandatelor europene de arestare”, a spus Gorghiu.
Primarul Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupţie, a fost dat în urmărire de Poliţie, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în executare a mandatului emis de instanţă.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Rolul acestei doamne in politica tarii este identic cu rolul Sandrei Bullock in filme : ea apare cu zambetul pe buze. Si ? Si nimic.
Aceasta lege este abureala pentru mintea votantilor PSDNL; ceva serios ar fi o puscarie noua (cel putin asta se sustine ca ar fi adevarata cauza pt care se accepta azilul), de 5 locuri (nu cred ca au fost vreodata mai multe vipuri concomitent acolo), ca de mai multe zic ca nu au bani (!!!), construita chiar cu banii recuperati de la fugarii returnati.