Energie

Ministrul Justiției cere procurorilor să ancheteze activităţile din piaţa de energie

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis procurorului general Gabriela Scutea, astăzi, 13 ianuarie 2022, o adresă prin care, în temeiul art.132 alin.(1) din Constituție și art.69 alin.(3) teza II din Legea nr.304/2004, a îndrumat Ministerul Public să ia măsurile necesare potrivit competenței legale pentru a descoperi, preveni și combate eficient orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie, cum ar fi înșelăciunea, abuzul în serviciu, concurența neloială, grup infracțional organizat, care pot afecta drepturile cetățenilor a căror apărare reprezintă o datorie constituțională a Ministerului Public, potrivit unui  comunicat al MJ.

Acest demers se adaugă îndrumărilor nr. 99940/28.11.2019 și nr. 45318/10.06.2020 către Ministerul Public, prin care Ministrul Justiției a cerut combaterea eficientă a fenomenelor de crimă organizată, traficul de persoane, de droguri, infracţiunile cu violenţă, infracţiunile la regimul silvic.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Antena 3, că până duminică va fi o şedinţă a coaliţiei şi se vor stabili măsurile pe care Guvernul Ciucă le va lua în scandalul legat de preţurile la energie electrică şi gaze.

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

4 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

5 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More