Categories: Infrastructura

Ministrul Mediului, la Eforie Sud: În 12 săptămâni terminăm lucrările de lărgire a plajei

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat, marţi, cu prilejul începerii lucrărilor de lărgire a plajelor la Eforie Sud, în cadrul unui amplu proiect cu fonduri europene ce vizează reducerea eroziunii costiere pe litoralul românesc, că lucrarea de la Eforie Sud va fi finalizată în 12 săptămâni, valoare investiţiei ridicându-se la 600 de milioane de lei.

Potrivit ministrului Mediului, citat de Agerpres, mai sunt trei loturi de pe litoral care vor trebui înnisipate în cadrul aceluiaşi proiect cu fonduri europene.

“Este o investiţie pe termen lung, zeci de ani turiştii vor putea folosi aceste zone de plajă, iar zona costieră va fi protejată prin aceste lucrări. (…) Prin fonduri europene sunt finanţate toate aceste contracte, cele două loturi (…) de aici depăşesc ca valoare 600 de milioane de lei, este o investiţie a statului român cu fonduri europene pe termen lung, foarte lung. Mă bucur că viteza cu care se lucrează acum este una bună, în 12 săptămâni ar trebui să terminăm această lucrare. Este un termen scurt, dar se poate realiza obiectivul pentru că se lucrează cu utilaje de mare capacitate, cele mai performante de pe piaţă, şi mă bucur că această licitaţie s-a terminat şi îi felicit pe colegii mei de la Apele Române de acest lucru. Mai sunt trei loturi care trebuie finalizate, acolo există reluarea procedurii de licitaţie pentru că s-a anulat licitaţia pentru loturile respective, avem timp suficient ca să terminăm şi acolo, în condiţiile în care viteza de lucru şi eficienţa vor fi la fel de mari ca aici”, a spus Barna Tanczos.

El a subliniat şi importanţa componentei de protejare a biodiversităţii.

“Din punct de vedere al Ministerului Mediului, componenta de protejare a biodiversităţii este foarte importantă, se vor muta speciile care trebuie protejate temporar şi vor fi readuse după finalizarea lucrărilor. Aceste specii autohtone, caracteristice zonei, trebuie protejate. Şi componenta este finanţată în cadrul proiectului, tot din fonduri europene. După finalizare, vom merge mai departe pe aceeaşi procedură de amenajare a plajei, pe care am deschis-o şi pe zona Constanţa – Mamaia, acolo (…) săptămâna viitoare se depune documentaţia finalizată de Ordinul Arhitecţilor pentru concursul internaţional de soluţii. În această toamnă, se va deschide licitaţia pentru proiectarea amenajării şi sper ca anul viitor să avem un câştigător, o companie naţională sau de pe plan internaţional care să gândească amenajarea zonei de plajă din Mamaia. (…) Speciile pe care le protejăm vor fi mutate şi readuse pentru a se înmulţi şi pentru a rămâne protejate pe termen lung”, a afirmat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Lucrările pe sectorul de litoral de la Eforie Sud sunt efectuate de compania olandeză Van Oord.

Conform managerului sucursalei Constanţa a companiei olandeze, Marius Stamat, după terminarea lucrărilor de înnisipare (pe o lungime de aproape şase kilometri), la începutul lunii decembrie, în primăvara anului viitor se vor face lucrările de implantare de iarbă de mare. Plajele lărgite vor avea lăţimi cuprinse între 100 şi 140 de metri.

View Comments

Articole recente

Elena Popescu (Ministerul Energiei): Închiderea capacităţilor de cărbune nu poate fi făcută fără a avea cel puţin investiţiile pe gaz

Închiderea capacităţilor de cărbune nu poate fi făcută fără a avea cel puţin investiţiile pe…

o oră ago

OMS va folosi termenul de “mpox” în loc de variola maimuţei pentru a combate stigmatizarea

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că va începe să folosească termenul "mpox"…

4 ore ago

Protecţia datelor: Meta va plăti o amendă de 265 milioane euro pentru că nu a protejat suficient datele utilizatorilor

Grupul american Meta, compania-mamă a Facebook, va trebui să plătească o amendă de 265 de…

4 ore ago

Christine Lagarde: Rata inflaţiei în zona euro nu a atins încă nivelul de vârf

Rata inflaţiei în zona euro nu a atins încă nivelul de vârf şi există riscul…

4 ore ago

Ministrul Energiei: Se pot depune proiecte pentru finanţarea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a semnat luni ordinul pentru aprobarea schemei privind sprijinirea investiţiilor în…

4 ore ago

ACER consideră că ar putea fi destul de dificil pentru Europa să cumpere gaze în 2023

Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) consideră că pentru Uniunea Europeană…

4 ore ago