Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, miercuri, că va fi creat la nivelul Guvernului un comitet interministerial care va analiza “ce mai este de implementat din Legea salarizării”.
El a precizat că a discutat, alături de liderul PSD Marcel Ciolacu, cu reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică care protestează în faţa sediului PSD, pe subiectul salariilor.
“Am avut o discuţie constructivă şi am apreciat, în primul rând dispoziţia la dialog a reprezentanţilor salariaţilor din Institutul Naţional de Statistică. Discuţia s-a axat pe ceea ce noi am început deja să lucrăm de la 1 ianuarie. Se va organiza la nivel de Guvern un comitet interministerial care va avea ca obiectiv principal analiza asupra ceea ce mai este de implementat din Legea salarizării. Personal, la nivel de membru PSD, eu mă bucur că oamenii au venit la noi, înseamnă că aici găsesc un sprijin şi au o speranţă că vom avea o perspectivă. Am agreat de la Consiliul Naţional Tripartit, cu partenerii sociali, această analiză pe care o vom face împreună cu partenerii sociali şi soluţiile le vom construi împreună şi le vom comunica transparent tuturor lucrătorilor. Au nevoie de acea perspectivă asupra a ceea ce se va întâmpla cu veniturile dumnealor, ţinând cont şi de criza socială, criza economică, criza preţurilor din energie şi suntem extrem de deschişi la la dialog”, a afirmat Budăi, după întâlnire, potrivit Agerpres.
Ministrul a menţionat că s-a agreat ca reprezentanţii INS să fie informaţi cu privire la analizele şi soluţiile comitetului interministerial.
“Până la sfârşitul lunii martie va fi prezentat şi ceea ce am lucrat şi perspectiva pe care dumnealor sunt îndreptăţiţi, din punctul meu de vedere, să o ceară pentru că timp de doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic bun”, a adăugat Marius Budăi.
Potrivit acestuia, reprezentanţii salariaţilor din INS au apreciat şi deciziile referitoare de vouchere de vacanţă, dar “oamenii au aşteptări şi e şi normal să aibă aşteptări”.
Întrebat dacă există vreo şansă să li se majoreze salariile anul acesta, Budăi a răspuns: “Lucrăm în acest sens”.
“Aşa cum am răspuns şi vizavi de sistemul public de pensii, atunci când vom avea o soluţie finală, indiferent care va fi aceea, o vom comunica public, pentru că nu îmi permit (…) să creăm o speranţă pe care să nu o putem respecta. Am agreat împreună cu domnul prim-ministru, am agreat în coaliţie să facem acest comitet interministerial, să avem această analiză, cum am scris şi în programul de guvernare, acele 120 de zile, după care să anunţăm eventualul şi următorul calendar de majorare a veniturilor, dar trebuie să avem întâi toate cifrele pe masă”, a punctat ministrul Muncii.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More