Update articol:

Ministrul olandez de externe Wopke Hoekstra ar putea prelua vicepreşedinţia CE abandonată de Frans Timmermans

Wopke Hoekstra

Premierul olandez Mark Rutte a anunţat vineri că sprijină candidatura ministrului său de externe, Wopke Hoekstra, la succesiunea lui Frans Timmermans ca vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru acţiune climatică, informează AFP.

Timmermans şi-a prezentat marţi demisia din CE, urmând să fie ocupe prima poziţie pe lista social-democraţilor şi ecologiştilor la alegerile anticipate care vor avea loc în Olanda în noiembrie.

“Cred ca avem un candidat bun cu Hoekstra”, a spus Rutte într-o conferinţă de presă.

Guvernul olandez actual asigură interimatul după ce a demisionat în iulie, în urma unor dispute legate de politica privind migraţia.

Hoekstra, creștin-democratul de 47 de ani, care a fost ministru de Finanțe înainte de a deveni ministru de Externe, nu este recunoscut ca fiind un specialist în diplomație climatică. Acesta va fi probabil evaluat critic de stânga și de liberalii de la Renew în cadrul audierii pentru confirmarea sa din Parlamentul European, chiar dacă va gestiona portofoliul doar până la învestirea unei noi Comisii, la sfârșitul anului viitor, potrivit Digi 24. Rugat să comenteze informațiile privind plecarea lui Hoekstra la Bruxelles, un oficial al PPE a declarat sub anonimat că sosirea ministrului olandez oferă o “posibilitate reală pentru o reluare a dialogului politic pe tema tranziției verzi”. Însă, pe de altă parte, numirea sa ar putea genera o nouă tensiune, întrucât s-ar strica echilibrul de gen din Colegiul comisarilor. Recunoscut pentru susținerea necondiționată acordată Ucrainei în ultimul an și jumătate, de la începutul invaziei ruse, Hoekstra nu a fost simpatizat în calitatea sa anterioară, de ministru de Finanțe (2017-2022), când a militat pentru o disciplină fiscală în gestionarea bugetului UE, frustrând multe state membre din sud, precum Italia și Grecia.

În 2020, premierul portughez António Costa a declarat că solicitarea lui Hoekstra de a ancheta finanțele Spaniei, după ce Madridul a solicitat sprijin pentru a face față efectelor pandemiei Covid-19, a fost un gest “respingător” și “o amenințare la adresa viitorului UE”. Iratxe García, europarlamentar spaniol și lider al grupului S&D din Parlament, a declarat că atitudinea sa a fost “ofensatoare, ignorantă și arogantă”.

Hoekstra s-a opus vreme de câteva săptămâni planului comun de redresare, pentru a depăși criza generată de pandemie.

De asemenea, nominalizarea lui este contestată, întrucât acesta a lucrat la compania petrolieră Shell, între 2002 și 2004, înainte de a se alătura firmei de consultanță McKinsey.

BVB | Știri BVB

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (29/07/2025)

Convocare AGAE 04(05).09.2025

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (29/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 S1 2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/07/2025)

Disponibilitate Raport S1 2025 si teleconferinta