Politica

Ministrul pentru migraţie grec şi ministrul de interne bulgar au discutat despre protecţia frontierelor externe şi Schengen

Ministrul grec pentru migraţie şi azil, Notis Mitarachi, a avut luni, la Sofia, o întrevedere cu ministrul de interne şi vicepremier bulgar Ivan Demergiev, prilej cu care s-a discutat despre situaţia referitoare la migraţie şi eforturile pe care le depun Grecia şi Bulgaria, ca ţări de primă intrare în UE, pentru a gestiona fluxurile de migraţie, informează agenţia ANA, citând un comunicat ale ministerului elen de resort.

‘În acest context, dar şi în cel mai general privind managementul fluxurilor (de migraţie) deosebit de ridicate, trebuie să convenim măsuri imediate ce trebuie luate pentru a păzi mai bine frontierele externe, pentru protecţia eficientă împotriva sosirilor clandestine’, a afirmat ministrul grec la finalul întâlnirii, potrivit Agerpres.

Cei doi responsabili au discutat de asemenea despre iniţiativele luate de Grecia pentru ca Bulgaria şi România să se alăture Spaţiului Schengen. Potrivit agenţiei ANA, Miratachi se va deplasa ulterior la Bucureşti, unde se va întâlni cu ministrul de interne Lucian Bode.

‘Această extindere (a Spaţiului Schengen – n.red.) va avea beneficii directe pentru întreaga Uniune Europeană, dar în special pentru Grecia, pentru că acum vom fi conectaţi rutier, în interiorul Spaţiului Schengen, cu restul statelor membre ale UE, cu tot ceea ce implică aceasta pentru transportul comercial, dar şi pentru turism. Însă, dincolo de rezultatele practice, extinderea Spaţiului Schengen va trimite şi un semnal de unitate şi tărie a UE într-o perioadă în care continentul nostru este pus la încercare de cel mai mare conflict militar de după Al Doilea Război Mondial’, a subliniat Miratachi.

La rândul său, ministrul bulgar de interne a scos în evidenţă buna cooperare între ţara sa şi Grecia şi şi-a exprimat optimismul că Bulgaria va adera la Spaţiul Schengen în prima jumătate a anului 2023.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

10 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

10 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

11 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More