International

Ministrul rus al apărării promite să acorde asistenţa necesară misiunii AIEA la centrala nucleară din Zaporojie

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, l-a asigurat joi pe omologul său francez, Sebastien Lecornu, că Rusia va oferi inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) asistenţa necesară în eventualitatea unei vizite a lor la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei), ocupată de Rusia de la începutul lunii martie, relatează EFE, potrivit Agerpres.

În cursul unei convorbiri telefonice, ce a avut loc la iniţiativa Parisului, Şoigu a subliniat ‘importanţa vizitelor personalului AIEA la centrala nucleară din Zaporojie şi disponibilitatea de a oferi asistenţa necesară inspectorilor organizaţiei’, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un scurt comunicat postat pe contul său Telegram.

Ministrul rus i-a prezentat de asemenea omologului său francez un bilanţ al ‘acţiunilor forţelor armate ucrainene susceptibile să ducă la întreruperea funcţionării în siguranţă a centralei’, potrivit instituţiei militare ruse, citată de EFE.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, evocase marţi condiţiile pentru trimiterea unei misiuni AIEA la centrala nucleară (din sudul Ucrainei) într-o convorbire telefonică purtată cu şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna.

Franţa şi agenţia atomică a ONU negociază cu Rusia o inspecţie la centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, o măsură susţinută de Kiev şi pentru care Parisul susţine că are sprijinul preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit liderului francez Emmanuel Macron.

Situaţia în jurul acestei centrale s-a agravat în urma recentelor bombardamente în apropierea perimetrului acesteia, de care Moscova şi Kievul se acuză reciproc, ceea ce a amplificat temerile cu privire la un posibil accident nuclear.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri seara Rusia în faţa Consiliului de Securitate al ONU de a fi ‘plasat lumea pe marginea unei catastrofe nucleare’ , după ce a transformat centrala nucleară din Zaporojie – care se află sub controlul forţelor ruse din 4 martie – ‘într-o zonă de luptă’.

Potrivit lui Zelenski, Rusia desfăşoară acolo o ‘provocare’ prin bombardarea şi trimiterea de ‘terorişti’ în zonă, ameninţând astfel întreaga Europă şi alte regiuni vecine.

Liderul ucrainean a sprijinit trimiterea unei misiuni a AIEA la centrala din Zaporojie şi a cerut ca agenţia ONU să îşi asume un ‘control permanent’ al instalaţiei.

Directorul organizaţiei, Rafael Grossi, s-a întâlnit miercuri la Istanbul cu o delegaţie rusă, condusă de şeful companiei de stat ruse de energie nucleară, Rosatom, Aleksei Lihaciov, pentru a discuta despre o posibilă inspecţie la centrală.

Rosatom a subliniat că ‘sarcina prioritară este de a garanta securitatea instalaţiilor nucleare din Rusia şi Ucraina în urma atacurilor asupra centralei de către grupurile armate ucrainene’, eludând problema prezenţei trupelor şi tehnicii militare ruse în interiorul centralei.

‘Sunt foarte îngrijorat de situaţia din şi în jurul centralei nucleare din Zaporojie. Orice escaladare suplimentară a situaţiei ar putea duce la autodistrugere’, a transmis joi prin Twitter secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Secretariatul ONU este gata să sprijine orice misiune a AIEA la centrala nucleară din Zaporojie, a afirmat Guterres, citat de agenţia de presă Ukrinform. Rusia a condiţionat până în prezent ca inspectorii AIEA să se deplaseze la centrală prin teritoriul său.

Articole recente

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

16 minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

17 minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More