Update articol:

Ministrul rus de externe critică deciziile G7

Serghei Lavrov Serghei Lavrov/ Sursa foto: en.kremlin.ru

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă G7 că urmăreşte “dubla restricţionare” a Rusiei şi Chinei prin deciziile adoptate la summitul de la Hiroshima, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o conferinţă televizată, şeful diplomaţiei de la Moscova a reafirmat teza conform căreia Occidentul foloseşte Ucraina pentru a obţine o victorie strategică împotriva Rusiei. “Obiectivul a fost formulat tare şi deschis – să fie înfrântă Rusia pe câmpul de luptă, dar să nu se oprească aici, ci să o elimine drept competitor strategic”, a susţinut el.

Statele Unite şi partenerii lor au respins astfel de acuzaţii în trecut, arătând că obiectivul este să ajute Ucraina să se apere de o agresiune ilegală, reaminteşte Reuters.

G7 – grupul democraţiilor cu cele mai avansate economii – a convenit să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei şi să reducă expunerea faţă de China. Liderii grupului au cerut Beijingului să facă presiuni asupra Moscovei pentru încetarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Lavrov a susţinut că Occidentul face presiuni asupra statelor să rupă relaţiile comerciale şi economice cu Rusia, însă ţara sa este susţinută de mulţi aliaţi.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (30/10/2025)

Incasare integrala a creantei asupra societatii Vastex S.A.

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/10/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate

CONPET SA (COTE) (30/10/2025)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 14(17).11.2025

PREFAB SA (PREH) (30/10/2025)

Convocare AGA O & E 04/05.12.2025

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2025)

Convocare AGAE 4/5 decembrie 2025