Sanatate

Ministrul Sănătăţii, la SCJU Arad: Am găsit un personal cu moral relativ scăzut

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a inspectat, miercuri după-amiază, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, iar la final a declarat că a găsit “un personal cu moralul scăzut”, potrivit Agerpres.

Ministrul a ajuns în judeţul Arad pentru a verifica cum sunt primiţi pacienţii la SCJU, dar a făcut o vizită şi la punctul de frontieră de la Nădlac, pentru a vedea cum au loc triajele epidemiologice.

În urma vizitei de la spital, Nelu Tătaru a declarat că a vrut să vadă “traseul unui pacient care este adus la spital în Arad fără să ştie că este pozitiv”.

“Am găsit un personal cu un moral relativ scăzut (…) Medicii noştri ar trebui să înţeleagă că este un moment în care trebuie să fim împreună toţi, este un moment în care ar trebui efectiv să ne gândim la cei din Arad”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Întrebat cum îşi explică demisia unor cadre medicale de la SCJU Arad, Nelu Tătaru a spus că ar putea avea legătură cu infectarea unor angajaţi.

“La început au fost cazuri neidentificate asimptomatice, cu simptome nespecifice, care au dat o transmitere locală, urmând apoi între cadrele medicale şi am ajuns unde am ajuns astăzi”, a spus Tătaru.

De asemenea, el a fost întrebat despre modul în care s-ar fi putut infecta cadrele medicale. “Nu pot să spun că a fost neglijenţă, poate că la un moment dat a fost lipsa protecţiei”, a răspuns ministrul Tătaru.

Cu privire la vizita de la frontieră, Nelu Tătaru a declarat că se aşteaptă în perioada viitoare la o transmitere a coronavirusului de către românii care vin din afara ţării. “Am verificat la Nădlac ce înseamnă traficul în aceste zile şi cum va fi în perioada următoare, ne apropiem de sărbătorile pascale (…) Vom avea şi o transmitere adusă de cei de afară, în majoritatea lor venind din zone cu potenţial ridicat”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

30 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

36 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

40 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More