Update articol:

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții din spitale se vor aplica criterii de performanță care se vor referi la performanța echipei medicale pe care aceștia o coordonează, potrivit Agerpres.

De asemenea, la concursul pentru ocuparea funcției de șef de secție, candidatul va trebui să depună și un proiect în care își va asuma anumiți indicatori ce vor evaluați anual. De îndeplinirea acestora va fi condiționată rămânerea în funcție a șefului de secție, a precizat ministrul.

‘Criteriile de performanță nu sunt individuale, doar ale șefului de secție, ci sunt, sau îmbracă, dacă doriți, performanța echipei medicale pe care o coordonează. Se va schimba nu doar acest lucru, ci și modul de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de șef de secție, în sensul în care, de acum înainte, se va introduce un proiect. Practic, șeful de secție își va asuma un proiect de dezvoltare, de coordonare și de management a secției respective, cu indicatori clari și indicatorii vor fi evaluați anual. Dacă sunt respectați indicatorii, rămâne în poziția de șef de secție, iar dacă nu – o părăsește’, a spus ministrul Sănătății.

Întrebat despre extinderea programului de lucru din policlinici, ministrul a arătat că acest aspect va fi reglementat printr-o ordonanță de urgență ce va fi inclusă în Pachetul 2 de măsuri, care va fi adoptat de Guvern.

‘În momentul de față, ordonanța de urgență din Pachetul 2 de măsuri va crea cadrul legal pentru ca acest lucru să fie posibil. Ceea ce am spus este că este absolut necesar ca în multe spitale publice din România programul în ambulatoriul de specialitate să fie prelungit până la ora 20:00, acolo unde se poate, pe specialitățile unde se poate’, a precizat ministrul.

Programul de lucru va fi stabilit de managerul unității medicale, care va avea mai multe instrumente administrative la dispoziție pentru a face acest lucru.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a aflat, sâmbătă, într-o vizită de lucru în spitalele din municipiile Hunedoara, Deva și Brad.

La ieșirea din Spitalul Județean de Urgență Deva, ministrul s-a arătat mulțumit de modul în care arată Unitatea de Primiri Urgențe, despre care a spus că este un exemplu de bună practică, dar și de curățenia din spital.

‘M-a impresionat în Spitalul Județean mult curățenia. Am fost în mai multe etaje, am fost în USTAC, la cardiologie, la angiograf, în zona de radiologie și imagistică medicală. Din ceea ce am văzut nu pot reproșa absolut nimic. Curățenie, personal implicat, am discutat și cu câțiva pacienți care, sigur, păreau și aveau și motive să fie mulțumiți de modul în care se întâmplă actul medical aici’, a conchis ministrul Sănătății. 

BVB | Știri BVB

UniCredit Bank Bonds 2027 (UCB27) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania

UniCredit Bank bonds (UCB28) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania

UniCredit Bank S.A. (UCB29) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania