Categories: Fără categorie

Ministrul Sebastian Burduja: Ne dorim să scăpăm cât mai repede de dosarul cu şină

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, şi-a exprimat speranţa ca dosarul cu şină să dispară din instituţiile statului şi ca România “să fie transformată digital”, iar birocraţia să nu fie mutată în online.

“A început cu adevărat procesul de transformare digitală a României. Vorbim de o ordonanţă privind serviciile de cloud guvernamental şi legea interoperabilităţii. (…) Cele două acte normative vor scuti românii de drumuri, reducerea birocraţiei, o viaţă mai bună pentru cetăţenii acestei ţări. Dosarul cu şină dispare cu fiecare serviciu public pe care reuşim să-l digitalizăm, să-l transformăm digital. Una este a digitaliza, adică a muta birocraţia în online, alta este a transforma digital România, ceea ce înseamnă o eliminare a unor acte pe care le solicităm. (…) Ne dorim să scăpăm cât mai repede de dosarul cu şină. Mi-e greu să spun dacă o primărie dintr-o localitate îndepărtată nu îl va mai solicita”, a declarat el, miercuri, la Camera Deputaţilor.

Ministrul Burduja le-a cerut românilor să îi scrie şi să îi spună unde se mai cer dosare cu şină.

“Fac un apel public să îmi scrie pentru că nu mă tem de o corespondenţă voluminoasă, să îmi spună unde se cer astfel de dosare. Sunt deja legi promulgate, cum este cea prin care se interzice instituţiilor publice să solicite copii după acte pe care cetăţeanul le prezintă. Legea interoperabilităţii vizează acest principiu de ‘once only’, o singură dată. Dacă tu, ca cetăţean, ai dat statului o dată un act, o anumită informaţie, statul nu mai trebuie să ţi-o ceară. Este bine că în lege sunt prevăzute sancţiuni”, a adăugat Burduja, potrivit Agerpres.

Plenul Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, vot favorabil, cu majoritate de voturi, proiectului de lege privind schimbul de date între sisteme informatice şi crearea Platformei Naţionale de Interoperabilitate.

Proiectul are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri referitoare la tehnologii, echipamente, programe software şi datele utilizate de acestea, în vederea contribuirii la creşterea gradului de interconectare între sistemele informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice şi la facilitatea schimbului de date între acestea, pornind de la principiile şi obiectivele Cadrului European de Interoperabilitate.

Potrivit expunerii de motive, principalele obiective ale legii sunt facilitarea furnizării de servicii publice de calitate, disponibile permanent, proiectate în acord cu nevoile beneficiarilor acestor servicii, promovarea utilizării pe scară largă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în cadrul administraţiei publice şi creşterea gradului de trasabilitate şi transparenţă a actului administrativ prin oferirea posibilităţii titularului datelor a cunoaşterii accesării şi prelucrării datelor sale.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

7 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

7 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

9 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More