Afaceri

Ministrul Transporturilor a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Europene despre finanţarea unor segmente de autostradă prin PNRR

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a discutat, luni, la Bruxelles, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, şi cu comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, despre finanţarea a cinci segmente de autostradă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit Agerpres.

“Am avut o întâlnire foarte productivă cu doamnele comisar Adina Vălean şi Margrethe Vestager. Le mulţumesc amândurora pentru sprijinul acordat priorităţilor României din domeniul transporturilor şi, cu precădere, proiectelor ce le dorim finanţate prin PNRR. Am discutat aplicat despre: Autostrada A7: Ploieşti – Paşcani; Autostrada A8: Tg. Mureş – Miercurea Nirajului şi Leghin – Paşcani; Autostrada A3: Nădăşelu – Poarta Sălajului; Autostrada A1: Marginea – Holdea”, a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Ministrul Transporturilor a subliniat că priveşte cu încredere către finalizarea negocierilor dintre România şi Comisia Europeană pe PNRR.

“Sunt proiecte mature şi adaptate vremurilor noastre, prevăzute cu perdele forestiere şi staţii electrice de încărcare.
Infrastructura din România are nevoie urgentă de dezvoltare modernă şi echitabilă între regiuni, iar PNRR este o sursă vitală de finanţare pentru ţara noastră. Privesc cu încredere către finalizarea negocierilor dintre România şi Comisia Europeană şi mărturisesc că sunt nerăbdător să ne apucăm de construit”, a subliniat Cătălin Drulă pe reţeaua de socializare.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

10 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

10 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

10 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

10 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

11 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More