Infrastructura

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc: Contractul de la lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda va fi reziliat dacă antreprenorul nu se mobilizează corespunzător

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR au verificat stadiul lucrărilor la Autostrada Sebeș – Turda Loturile 1 și 2 și la Autostrada Lugoj – Deva, Loturile 3 și 4.

În cazul lucrărilor la Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda, Ministrul Răzvan Cuc a fost mulțumit de mobilizarea antreprenorului. ”Deşi acest tronson, când am început eu mandatul, în 2017, era mult întârziat, iată că acum reuşeşte să depăşească ca stadiu fizic cel de al doilea lot, unde lucrează firma din Grecia, astfel că avem propriu-zis 70%. Constructorul şi-a asumat că va finaliza până la sfârşitul anului lotul de autostradă. Lotul 1 este în grafic, felicitări constructorului, a lucrat la structuri, are toate materialele necesare ca să termine toate structurile, tot ce are nevoie ca şi construcţii metalice”, a precizat Răzvan Cuc.

În cazul Lotului 2, la momentul efectuării vizitei s-a constatat un număr redus al utilajelor pe șantier. Ministrul Transporturilor a precizat că în cazul în care situația de pe Lotul 2 se menține la fel în următoarele două săptămâni, contractul va fi reziliat.

”Eu cred că a trecut partea cu bătaia de joc vis-a-vis de români și deja sfidați statul român. Cred că ați confundat lucrarea la autostradă cu lucrarea la un drum național. Aici lucrați la o autostradă. V-am spus să vă mobilizați. Văd că nu v-ați mobilizat. Suntem în data de 13 iunie. Sfatul meu, ca să mențineți contractul, este următorul: aveți două săptămâni să vă duceți în piață, să căutați antreprenori serioși cu care să încheiați contracte, pe care să le declarați la CNAIR, pentru ca CNAIR să poată să plătească subcontractanți românii pe care îi veți lua (și nu la prețuri derizorii) ca să vă finalizeze lucrarea până la sfârșitul anului. Dacă actele nu le văd la CNAIR făcute până la sfârșitul lunii, reziliez contractul”, a declarat Răzvan Cuc cu ocazia vizitei pe lotului 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda.

Vizita de lucru a continuat pe șantierele autostrăzii Lugoj-Deva. Prima oprire a fost pe lotul IV, în zona celebrului „deal al liliecilor”, iar Răzvan Cuc s-a declarat foarte mulțumit de modul de lucru al companiei, pe care a felicitat-o public pentru mobilizare.

Potrivit acestuia, lotul IV al autostrăzii Lugoj-Deva va fi gata la sfârșitul lunii iulie 2019, cu condiția ca vremea să le permită muncitorilor să lucreze.

„Am terminat de inspectat loturile 1 și 2 din Sebeș-Turda, și am venit pe loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj-Deva. Prima oprire am făcut-o la lotul 4, unde știți foarte bine că avem un antreprenor român, un antreprenor care s-a mobilizat la maximum. Condițiile meteo au fost neprielnice, dar acum că a prins o rază de soare a lucrat cât s-a putut, să avanseze la consolidarea versantului. Chiar îi spuneam la constructor și îl felicitam, pentru că dacă reușea cineva în România să facă o lucrare de un asemenea grad de complexitate și de anvergură, ăla este Umbrărescu. Altcineva nu reușea să o facă, la ce văd eu la momentul acesta în România. Am discutat cu constructorul, care m-a asigurat că la sfârșitul lunii iulie va fi finalizat acest proiect și va putea fi dat în trafic. Asta cu un singur amendament, și aș vrea să nu fiu interpretat greșit: dacă vor continua ploile în ritmul în care au fost în ultima perioadă, adică peste 35 de zile de ploi, bineînțeles că va avea o problemă”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul Răzvan Cuc a reiterat faptul că pentru toate lucrările de infrastructură îşi doreşte ca termenele să fie respectate, să fie respectate standardele de calitate şi subcontractorii români să fie plătiţi la timp.

Articole recente

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

10 secunde ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

6 minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

10 minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

15 minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

19 minute ago

Secretarul general al OCDE – la Bucureşti; va avea întâlniri cu oficiali români

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se va afla…

31 de minute ago

This website uses cookies.

Read More