Politica

Ministrul Vela a discutat cu ambasadorul Zuckerman despre pandemie, combaterea criminalităţii, Programul Visa Waiver

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Adrian Zuckerman, printre temele discutate fiind pandemia cu noul tip de coronavirus, combaterea criminalităţii, parteneriatul strategic şi Programul Visa Waiver.

“Cei doi oficiali au discutat despre colaborarea dintre România şi SUA în contextul pandemiei cu noul tip de Coronavirus. În ceea ce priveşte aspectele din planul afacerilor interne, în timpul discuţiilor a fost evidenţiată cooperarea foarte bună dintre autorităţile române şi americane în domeniul securităţii, cu accent pe prevenirea şi combaterea criminalităţii, a migraţiei şi a traficului de persoane”, conform unei informări de pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit Agerpres.

Totodată, a fost subliniată necesitatea intensificării relaţiilor dintre cele două state în conformitate cu direcţiile principale stabilite prin Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, în condiţiile în care dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă un obiectiv prioritar al Guvernului de la Bucureşti.

“O temă importantă aflată pe agenda discuţiilor a fost includerea României în Programul Visa Waiver (VWP), ocazie cu care ministrul Ion Marcel Vela a reafirmat determinarea autorităţilor române de a continua eforturile pentru includerea ţării noastre în VWP”, conform sursei citate.

Ministrul român i-a oferit ambasadorului Statelor Unite “Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.

Articole recente

Aurul atinge un nivel record de peste 3.500 de dolari, pe fondul pariurilor privind reducerea ratelor dobânzilor în SUA și riscurile economice

Datele privind salariile din sectorul non-agricol din SUA vor fi publicate vineri Argintul atinge un…

7 ore ago

Putin afirmă că Rusia nu se opune aderării Ucrainei la UE

Putin nu se opune aderării Ucrainei la UE Putin spune că Ucraina nu poate adera…

7 ore ago

Bolojan: Obiectivul este reducerea cu 10% a posturilor ocupate din administrația locală; e loc de reduceri și la centru

Premierul Ilie Bolojan a reiterat, marți, necesitatea adoptării unor măsuri pentru reducerea posturilor ocupate din…

9 ore ago

Partidul german de extremă dreapta AfD suferă o serie de decese ale candidaților înaintea alegerilor locale – BBC

Nu mai puțin de șase candidați ai partidului german de extremă dreapta AfD au decedat…

9 ore ago

Preţurile mari la energie şi importurile opresc producţia combinatului siderurgic de la Hunedoara din 5 septembrie

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va suspenda producţia din data de 5 septembrie, pe fondul preţurilor ridicate…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More