Macroeconomie

MIPE va face economii de 40,3 milioane de lei până la sfârşitul anului

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va realiza, până la sfârşitul anului, o economie de 40,3 milioane de lei prin reducerea cheltuielilor administrative şi eficientizarea proceselor interne, a afirmat, miercuri, ministrul de resort, Dragoş Pîslaru.

“Ca urmare a analizei şi măsurilor din ultima lună, avem proiecţia pentru august-decembrie de realizare a unei economii de 40,3 milioane de lei. Fiind un minister mai mare şi suma e mai mare. O bună parte din aceste economii provin din cheltuielile salariale care au fost reduse. Reducerea cu 22,7% din venituri nu este neapărat un lucru bun”, a precizat ministrul, care a amintit astfel de micşorarea sporului pentru angajaţii implicaţi în proiecte finanţate din fonduri europene în primul pachet fiscal, potrivit Agerpres.

Pe lângă scăderea cheltuielilor salariale, MIPE a făcut şi o reducere de 77 de posturi. “Am redus posturile cu 77 de persoane, pe care nu i-am dat afară, ci care au plecat voluntar în lunile iunie şi iulie. Celelalte reduceri sunt la cheltuielile de funcţionare, sedii, servicii de întreţinere etc.”, a spus Pîslaru.

Conform ministrului, cheltuielile cu chiriile de la toate sediile ministerului, inclusiv cele din teritoriu ocupate de organismele intermediare (OI-uri), sunt foarte mari.

“Situaţia pe care am descoperit-o legată de costul chiriilor în minister nu este de natură să mă încânte foarte tare. Avem cheltuieli foarte mari. Mai bine de jumătate din aceste cheltuieli sunt finanţate din fonduri europene, deci trebuie să păstrăm proporţiile”, spune ministrul.

Acesta a menţionat că le-a transmis tuturor furnizorilor de spaţii de închiriere care au contract cu MIPE ca, până la sfârşitul anului, să negocieze reducerea chiriilor cu 20%.

“Mi se pare că e o chestiune de solidaritate. Până la urmă, ministerul este unul dintre clienţii fundamentali în zona asta şi nu numai. La sumele pe care le plătim sunt convins că putem face un efort comun cu cei care ne ţin în spaţiu. Şi acest lucru este valabil şi pentru toate sediile pe care ministerul le are în teritoriu”, a explicat Dragoş Pîslaru.

El a propus ca, de anul viitor, să se găsească o soluţie pentru comasarea sediilor la mai multe instituţii deconcentrate. “Poate o parte din contractele aceste de chirie din ţară să le împărţim, de exemplu, cu Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR), astfel încât să fim într-o singură clădire”, a subliniat Pîslaru.

Acesta a menţionat, totodată, că multe din deplasările externe ale MIPE “au fost fie anulate complet, fie reduse” şi a adăugat că au fost diminuate cu 25% cheltuielile cu formarea profesională a personalului.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi-a propus, în zona de reformă, un obiectiv extrem de ambiţios, acela ca MIPE să devină un minister complet digitalizat.

El a precizat că toţi şefii din minister au început să folosească semnăturile digitale, iar autorităţile de management sunt chiar mai avansate în această privinţă. “Acest principiu, ‘paperless’, deci fără hârtie, este un principiu pe care vreau să-l avem cât mai curând în structurile noastre”, a conchis ministrul.

Articole recente

Germania trimite avioane de vânătoare după ce un avion militar rus survolează Marea Baltică

Forțele aeriene germane afirmă că „forța de alertă rapidă” a primit ordin de la NATO…

7 ore ago

Iluzia inflației (Florin Cîţu)

Explozia prețurilor în România nu este un fenomen întâmplător. Dincolo de șocurile externe și de…

7 ore ago

Trump spune că familia Murdoch ar putea fi partenerii potențiali în tranzacția TikTok

Președintele Donald Trump a declarat într-un interviu difuzat duminică că magnatul conservator al mass-media Rupert…

7 ore ago

Regatul Unit, Canada și Australia au recunoscut Statul Palestina

Regatul Unit, Australia și Canada au recunoscut oficial duminică Statul Palestina, în ajunul unor anunțuri…

8 ore ago

Aeroporturile europene se grăbesc să repare sistemele de check-in după un atac cibernetic major

Unele dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, inclusiv Heathrow din Londra, cel mai aglomerat…

10 ore ago

Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Ministerul estonian de Externe a anunţat duminică că o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More