Categories: Fără categorie

Mircea Geoană: Pentru România, integrarea în NATO şi UE, la fel de importante ca Marea Unire

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, la Cluj, că integrarea României în NATO şi UE sunt momente istorice la fel de importante ca Marea Unire şi Mica Unire.

“Pentru România, integrarea în NATO se încheie abia în 2022. Am intrat în 2004, dar din punct de vedere militar şi de securitate România va avea, datorită faptului că Rusia este un actor imprevizibil şi agresiv, aceeaşi calitate a securităţii naţionale, cum o are Germania sau Belgia. Nu avem niciun fel de diferenţă între ceea ce are NATO pe flancul estic şi ceea ce are NATO deja în Europa de Vest. Este o schimbare fundamentală. (…) În NATO şi UE este familia naturală a României (…), este casa noastră. (…) Integrarea noastră în NATO şi UE reprezintă – şi va fi în cartea de istorie – un moment la fel de important ca Marea Unire sau Mica Unire, pentru că este de fapt o schimbare de paradigmă, pentru prima dată România are ca aliat şi partener întreg Occidentul democratic”, a afirmat Mircea Geonă, la o dezbatere organizată de Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB), potrivit Agerpres.

În aceeaşi dezbatere, el a spus că lumea, umanitatea, trece prin transformări fără precedent.

“Asistăm la una dintre cele mai mari transformări a societăţii umane din istoria speciei noastre. Niciodată nu am avut atât de mulţi factori cumulativi, structurali. (…) Avem o anumită criză a democraţiei şi a modelului capitalist pe care Europa, pentru cinci secole, şi inclusiv România, poate nu tot timpul la fel de organic, dar cine a fost parte din această într-un fel dominaţie a Europei în planul ideilor şi a valorilor; democraţia s-a născut aici, ideile de capitalism modern s-au născut aici şi în cadrul lumii democratice occidentale există în acest moment o mare conversaţie cu privire la nevoia de a ne reîmprospăta democraţia, pentru că este un proiect care nu este static, este foarte dinamic, şi ca în orice altceva în care nu investeşti energie, dragoste şi atenţie, riscă să rămână în spatele aşteptărilor opiniei noastre publice. În domeniul economic, pe lângă marea revoluţie tehnologică, avem o conversaţie puternică cu privire la tipul de capitalism sau tipurile de capitalism, pentru că nu e unul singur, pentru că şi modelul economic trebuie regândit”, a argumentat Mircea Geoană.

UBB şi Institutul Aspen România au organizat, vineri, dezbaterea cu tema “Rolul NATO şi al Uniunii Europene în modernizarea României”, dezbatere la care au participat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi rectorul UBB, prof univ dr Daniel David.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

19 minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

o oră ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More