La Banking Forum organizat de Financial Intelligence, Mircea Șomlea, partener în cadrul INFINEXA, a tras un semnal de alarmă privind deteriorarea rapidă a portofoliilor de credite garantate de stat (IMM Invest, Agro IMM Invest, IMM Prod, IMM Plus etc.). El a arătat că, potrivit Raportului BNR privind stabilitatea financiară pe trimestrul I 2025, rata creditelor neperformante la acest segment a urcat la circa 5,3% în martie 2025, cu aproape două puncte procentuale peste nivelul de acum un an. Deși garanțiile de stat au asigurat o „punte de salvare” în timpul crizei, volumul creditelor neperformante din acest portofoliu a crescut cu peste 60% într‑un singur an, iar creditele garantate generează acum peste o cincime din totalul neperformanțelor firmelor.
Mircea Șomlea a amintit că deteriorarea calității acestor credite survine, de obicei, expirării perioadei de grație oferite debitorilor. Pe lângă această cauză structurală, a enumerat și selecția adversă (companiile marginal viabile au accesat mai ușor finanțarea garantată), creșterea costului finanțării, volatilitatea sectoarelor (agricultură, construcții), precum și slaba capacitate managerială a multor companii de tip IMM. Prin urmare, soluția expusă nu este evitarea garanțiilor, ci gestionarea disciplinată a riscului, inclusiv prin programe de monitorizare și analize de stres.
În contextul ședinței Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) din 9 octombrie 2025, în care a fost adoptată Recomandarea nr. R/4/2025 privind programele guvernamentale de garantare a creditelor, s-au conturat direcții importante pentru creșterea eficienței acestor instrumente. Documentul recomandă o selecție mai riguroasă a proiectelor garantate, orientarea către domenii strategice și utilizarea garanțiilor de portofoliu pentru o mai bună partajare a riscului.
“În opinia mea, ar fi util ca în atenția CNSM să intre și problematica post-executare a garanțiilor, respectiv gestionarea unitară a expunerilor „mutate la stat”. O astfel de abordare ar putea fi realizată printr-un cadru regândit din punct de vedere instituțional, procedural și tehnologic, cu norme și sisteme dedicate administrării acestor portofolii. Printr-un asemenea mecanism, statul ar putea asigura recuperarea mai eficientă a sumelor plătite băncilor, monitorizarea transparentă a riscurilor și, nu în ultimul rând, șanse reale de redresare pentru companiile viabile.
Totuși, având în vedere evoluția accelerată a creditelor neperformante garantate de stat și transferul treptat al acestor expuneri către bilanțul public, ar fi util ca în atenția CNSM să intre și problematica post-executare a garanțiilor, respectiv, în opinia mea, gestionarea unitară a expunerilor „mutate la stat”. Un asemenea demers ar presupune o regândire a cadrului instituțional și procedural, cu norme, sisteme și instrumente dedicate administrării acestor portofolii. Astfel, s-ar putea asigura o recuperare mai eficientă a sumelor achitate de stat către bănci, o monitorizare transparentă a riscurilor și, totodată, o integrare coerentă a acestor procese în strategia macroprudențială generală”.
O entitate unică pentru arierate?
În contextul maturizării portofoliilor de credite garantate de stat, o posibilă soluție eficientă ar fi crearea unei entități de tipul unui „bad bank” de stat, dedicate administrării centralizate a acestor creanțe. Spre deosebire de organul fiscal tradițional, care urmărește creanțe bugetare rezultate din taxe și impozite, această structură ar funcționa după principii financiare și de portofoliu, nu strict de colectare. Aceasta ar putea aplica proceduri diferențiate, bazate pe analiza viabilității fiecărei companii, cu opțiuni de reeșalonare, conversie, restructurare, sau valorificare a activelor. Un astfel de mecanism ar permite statului să recupereze mai mult și mai repede, evitând blocajele cauzate de cadrul îngust, iar companiilor în dificultate le-ar oferi o șansă reală de redresare ordonată. În esență, o „bad bank” publică ar transforma o problemă administrativă într-un instrument de politică economică activă, capabil să susțină stabilitatea financiară și să reducă pierderile structurale ale bugetului.
Acordul de restructurare – alternativa la eșalonarea fiscală
În cadrul aceleiași intervenții, Mircea Șomlea a vorbit despre acordul de restructurare, un instrument introdus de legislația românească pentru prevenirea insolvenței. El a precizat că, odată cu intrarea în vigoare a pachetului II de modificări fiscale, accesul companiilor la eșalonarea datoriilor bugetare se va reduce substanțial. În aceste condiții, acordul de restructurare devine cu atât mai important:
Acordul de restructurare este, în esență, un mecanism modern care oferă companiilor viabile o alternativă reală la insolvență. El permite debitorului să își reorganizeze datoriile într-un cadru negociat și confidențial, fără a fi nevoie să intre într-o procedură judiciară greoaie. Spre deosebire de eșalonarea fiscală clasică, care vizează doar datoriile către stat, acordul de restructurare poate include obligațiile față de bănci, furnizori sau alți creditori într-un plan unic de redresare.
Prin acest cadru, se creează un echilibru între interesele creditorilor și șansa de redresare a debitorului, transformând acordul de restructurare într-un instrument de prevenție, nu de sancțiune, care poate susține continuitatea afacerilor.
| Știri BVB