Update articol:

Miruţă: Dorim să fim echitabili şi transparenţi cu sectorul privat, dar să vedem transparenţă şi din partea lor

Miruţă: Dorim să fim echitabili şi transparenţi cu sectorul privat, dar să vedem transparenţă şi din partea lor
 - poza 1

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a declarat marţi că partea guvernamentală doreşte o colaborare echitabilă şi transparentă cu sectorul privat, dar aşteaptă, din această perspectivă, să vadă transparenţă şi din partea privată, referindu-se la negocierile purtate în această perioadă pentru proiectele din Programul SAFE, potrivit Agerpres.

Radu Miruţă a participat la Masa rotundă a Guvernului cu tema “Următorul salt al Europei de Sud-Est” (“Romania Government Roundtable – South-east Europe’s next leap forward”), eveniment organizat de grupul editorial The Economist, unde a fost întrebat ce poate face Executivul pentru întărirea parteneriatelor public-private în domeniul apărării.

“La nivel european, la nivelul NATO se vorbeşte despre cum am putea să sporim producţia în cel mai scurt timp posibil. Am descoperit că societăţile private îşi ating limitele cu privire la livrarea unor produse într-o perioadă foarte scurtă de timp. Ce am putea noi să facem este să luăm în considerare capacităţile parţiale care deja există în România. Avem o industrie de apărare naţională, unde tehnologia încă nu este prezentă peste tot, unde unii parametri trebuie setaţi, cum ar fi depozitarea, buncărele, permise de mediu care sunt obligatorii pentru funcţionarea unor astfel de uzine, poziţionarea strategică pentru producţia de muniţie. Iar la nivel european, s-a solicitat deja de către comisarul Kubilius să se cartografieze ceea ce există deja şi care sunt necesităţile pentru sectorul privat, astfel încât să avem o hartă mai bună”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, poate că o uzină nu poate fi construită pe termen scurt, însă cu investitori din domeniul privat se identifică interese pentru a accelera producţia în uzinele deja existente.

“Am discutat deja şi cu ministrul Economiei în ceea ce priveşte achiziţiile pentru care se vor semna contracte în viitorul apropiat, deja conlucrăm cu sectorul privat pentru a solicita localizarea unor astfel de potenţiale uzine”, a completat Miruţă.

Ministrul Apărării a făcut şi o serie de precizări privitor la negocierile cu parteneri privaţi pentru proiecte din cadrul SAFE.

“Am început să discutăm, iar acesta este un anunţ în premieră, în jurul proiectelor SAFE. Unii producători de muniţie au anunţat unele preţuri. Acum, când urmează să semnăm contractele, au revenit către noi cu o majorare de 30% a acestor preţuri iniţiale. (…) Dorim să avem o implicare echitabilă a sectorului privat, însă nu dorim să pună presiune pe noi cu suplimentarea unor preţuri pentru că se doreşte semnarea contractelor înainte de 31 mai. Dorim să fim echitabili şi transparenţi, am verificat şi, iată, este prima dată când toate proiectele sunt publicate pe site-ul Ministerului Apărării, cu toate criteriile, cu toate tarifele, toate unităţile solicitate, toate cerinţele de localizare, astfel încât totul să fie transparent. Sectorul privat deja cunoaşte aceste cerinţe, interacţionăm cu acesta şi suntem gata să răspundem la toate întrebările pe care le adresează, însă dorim să vedem şi transparenţă din partea lor”, a subliniat Radu Miruţă.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (31/03/2026)

Decizia AGEA CNAPM S.A. Constanta privind majorarea capitalului social

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (31/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 24.03.2026 - 27.03.2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (31/03/2026)

Perioada inchisa 31.03.2026 - 19.05.2026

ARTEGO SA (ARTE) (31/03/2026)

Completare Convocare AGAO 23/24.04.2026