Miruţă: Este un eşec al statului că nu reuşeşte să-i atragă pe specialiştii români în IT să producă plus valoare aici (interviu Agerpres)

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu-Dinel Miruţă, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că a cerut o analiză financiară a tuturor companiilor din subordine şi nu a exclus ca unele dintre acestea să intre în insolvenţă sau chiar în faliment.

El a precizat că va introduce noi criterii de performanţă pentru managerii companiilor de stat şi nu i se pare “deplasat” ca aceştia să fie bine remuneraţi dacă îşi dovedesc eficienţa.

Totodată, şi-a propus, în mandatul său, să “dezmorţească” industria de apărare prin management, comenzi şi linii de producţie mai performante, să simplifice procedurile de înfiinţare a firmelor şi să revitalizeze sectorul turismului.

Ministrul este preocupat intens de digitalizarea reală a ministerului şi a administraţiei publice, în general, şi susţine acordarea de facilităţi de către stat pentru cercetarea în IT.

Radu Miruţă a menţionat, în interviu, că va lucra cu oamenii din subordinea sa, din minister, pe care îi va promova dacă au rezultate.

Care sunt priorităţile mandatului dumneavoastră, ţinând cont de atribuţiile extinse ale ministerului şi în contextul actual marcat de provocări economice, digitale şi de securitate?

Radu Miruţă: Având în vedere că acest minister coordonează mai multe domenii, am priorităţi pe fiecare dintre acestea. Pe digitalizare mă preocupă să înfiinţăm complet online o firmă într-o singură zi, într-un singur loc, să stabilim nişte standarde de cost pentru echiparea cu produse digitale – se cumpără la preţuri diferite, să construiesc o bibliotecă “Building Blocks” pentru module software care sunt reutilizate în statul român de diverse instituţii şi plătite de fiecare dată. Sunt segmente comune unei aplicaţii care poate reprezintă 70-80% din aplicaţiile din celelalte ministere şi fiecare plăteşte acei 70-80% comuni de câte 500 de ori.

Mă preocupă să facem o calculare corectă a necesităţii cumpărării licenţelor. Adesea, se trimite un formular prin care se întreabă prin birouri: foloseşti şi tu Zoom – ca să dau un exemplu şi nu cred că se pune problema să facem reclamă – şi toţi bifează acolo afirmativ, folosesc poate o dată şi dacă are colegul, să am şi eu. La final, se uită cineva într-un tabel şi vede 1.200, atunci cumpărăm 1.200. Preţul poate e cu 50.000 euro mai mare. Nu ştiu dacă are legătură neapărat cu licenţa de Zoom preţul ăsta, dar în general. Şi, la final, ne dăm seama că 80% n-au folosit aplicaţia. Am făcut o analiză înainte să fiu la minister şi se pot reduce cu 50% costurile. Gândiţi-vă că este o activitate care nu ustură pe nimeni. Dacă-ţi iau ceva ce tu oricum nu foloseşti, nu e ca şi cum îţi produc un dezavantaj, ci pentru că mă uit un pic mai atent şi mai amănunţit cum se compun cerinţele pe care tu le ai acolo.

Există o problemă în statul român cu privire la digitalizarea insulară. Fiecare îşi face câte o bucăţică de software care nu comunică cu cealaltă. Şi, atunci, statul român e în situaţia în care plăteşte mulţi bani pe digital, în general, dar digitalizării îi lipseşte în principal un mecanism pentru a putea funcţiona, şi anume comunicarea. Digitalizarea funcţionează atâta timp cât este o linie de comunicaţii între bucăţile care transmit semnal electronic. Nu comunică acum insulele astea între ele şi e o provocare să le facem să comunice, chiar dacă sunt răspândite în mai multe ministere. Eu, ca ministru şi al Digitalizării, cumva am o responsabilitate. Digitalizarea nu este restrânsă doar la acest minister, este în legătură cu celelalte.

Sunt preocupat intens de un proces de robotizare a activităţilor repetitive. Se consumă foarte multe resurse pe lucruri absolut repetitive, pentru care se înmulţeşte efortul cu cei care repetă. Sunt soluţii de inteligenţă artificială care pur şi simplu fac lucrurile astea fără niciun fel de eroare. E un proces de a înţelege ce anume poţi să robotizezi. Cum să robotizez, ştiu, dar ce anume din fluxul ăsta uman e o chestie care trebuie observată, respectiv care sunt cerinţele unei aplicaţii care să facă asta. Şi aici e o chestie de fluxuri interinstituţionale.

La companiile de stat, o mare componentă în acest minister, sunt trei categorii, le-aş numi eu. Care sunt secvenţele? Prima, eşti funcţional, ai randament financiar, ai eficienţă?

O a doua secvenţă este cea în care ai probleme cu banii şi ţi se cere intrarea în insolvenţă şi se aprobă intrarea în insolvenţă. Insolvenţa e o intersecţie. Fie acolo reuşeşti şi îţi revii şi te duci înapoi în viaţa frumoasă, fie nu reuşeşti să faci ceva, te duci înspre faliment. Mai este o situaţie, a zonei efectiv de faliment, care se trenează de ani de zile.

Am cerut o analiză financiară a tuturor acestor companii pentru a mă uita la evoluţii. Mă aştept ca unele să fie fără nicio cale de întoarcere şi acelea sunt balast şi pentru acest minister şi pentru statul român. Dacă nu există nici cea mai mică speranţă ca acea companie să-şi revină, dezlipim bandajul, o lichidăm, recuperăm ce mai putem recupera din activele pe care compania le are, pentru că altfel ne ustură tot pe noi.

Statul, adesea, vine şi şterge datoriile companiilor de stat. Dar nu e ca şi cum statul apasă pe un buton şi nu doare pe nimeni, pentru că decizia asta, de fapt, transferă plata acelor datorii la toţi oamenii din România. Nu mai plăteşte Ministerul de Finanţe direct ci plătesc 23 de milioane sau câţi români mai sunt, eu, dumneavoastră şi aşa mai departe. De acolo trebuie tranşate lucrurile.

Există o a doua categorie, a companiilor din zona de apărare, care se ocupă pe un segment destul de îngust, dar cu activitate din ce în ce mai intensă în perioada următoare. Provocarea mea este să dezmorţesc un pic activitatea acestor companii pe mai multe paliere: management, comenzi, deschidere şi linii de producţie care să fie mai performante.

De ce sunt şanse să dezmorţesc asta? Pentru că la nivel european s-au pus pe masă nişte bani foarte mulţi pentru reînarmarea ţărilor membre ale Uniunii Europene, unde România va fi şi ea parte şi cât timp apar bani pe piaţă, companiile astea sunt printre cele care pot să producă, că n-o să producă tancuri o tarabă care vinde peşti în piaţă la Obor, tot cineva care are pregătire pentru aşa ceva.

“Diavolul” despre care tot vorbeam şi s-a tot invocat este în conducerea multor companii şi de apărare şi care nu sunt din zona de apărare. Pentru că degeaba cred eu, ca ministru, că trebuie să se facă o treabă bună în aceste companii şi sunt foarte determinat în asta, dacă cei din conducere sunt o piedică. Eu, ca ministru, dau o strategie, o decizie aici, ei, acolo, o trec prin diverse filtre şi se ajunge la un punct diferit. Nu-i neapărat greu. E societate pe acţiuni, au management, problema e că managementul acelor companii – observ eu din ce m-am uitat în aceste trei săptămâni – foarte des ia măsuri în dezinteresul companiei. Contract de asistenţă juridică de un milion de lei pe jumătate de an, după care alţi 700.000. 1,7 milioane de lei pentru asistenţă juridică – să mă ierte Dumnezeu! -, doar nu reprezintă România la Curtea Internaţională de Arbitraj! Şi cred că şi acolo ar fi suma cam mare. Apoi, măriri de indemnizaţii fără a avea vreo legătură cu performanţa, pentru că şi acolo e o problemă. Am dat exemplu de salarii de 50.000 lei brut. Multe sunt de 46.000, 48.000. Suma asta, în sine, o plăteşte statul român, dar dacă ar fi o persoană performantă care ar duce compania asta pe culmi înalte, nu e o sumă mare. Un manager de top al unei companii care gestionează o resursă critică a României, nu mi se pare deplasat să primească o astfel de sumă de bani.

Ceea ce mi se pare deplasat e că omul ăla n-are nicio legătură cu domeniul. Dacă-l opreşti pe stradă şi îl întrebi trei obiective ale acelei companii, o să-ţi spună despre meciul pe care l-a văzut aseară la televizor. Asta trebuie oprit. Nu sunt preocupat neapărat să tai aceste salarii, ci să pun lângă ele performanţă. Şi ştiu că e o aşteptare să se întâmple asta foarte des, pentru că poate să zică unii dintre cei care ne urmăresc, domnule, ai vorbit despre lucrurile astea foarte bine, că până acum nu se ştia nimic. Tu ai venit deschis, ai pus pe masă ce ai găsit, dar care e propunerea ta, că tu eşti ministru, nu eşti un observator, un jurnalist, să întrebaţi, să explicaţi doar şi atât?

Domnule ministru, veţi fixa nişte criterii de performanţă pentru managementul companiilor?

Radu Miruţă: Absolut, însă lucrurile astea nu pot să le fac decât cu respectarea legii. De 35 de ani a fost o preocupare permanentă ca oamenii ăştia, nu să fie performanţi, ci să fie protejaţi că nu sunt performanţi. Şi atunci paşii pe care îi fac sunt aceia pe care-mi permite legea, la limită, nu dincolo de limită şi anume sunt categorii care au contract de mandat. Să ştiţi că întâmplător cam toate s-au făcut în anul 2025, multe dintre ele înainte să ajung eu aici, cu două-trei săptămâni. Asta înseamnă că patru ani, teoretic, ei au un contract şi pot zice: ministrule Miruţă, tu vrei să-mi faci mie ceva, că te aud eu vorbind despre asta, dar eu îndeplinesc toate condiţiile în acest contract! Contractul e înţelegerea dintre părţi.

Dar, statul este acţionar…

Radu Miruţă: Statul este acţionar, dar e înţelegerea între părţi. Dacă dumneavoastră închiriaţi un apartament şi aveţi în contract să nu aducă mai mult de şapte oameni şi semnaţi contractul respectiv, n-aveţi ce face dacă aduce şase, chiar dacă vi se pare a doua zi că e mult, că a venit, nu ştiu, copilul dumneavoastră şi vă spune: tată, ai semnat ceva prost acolo! Şi, atunci, încerc, atât cât îmi permite legea, să introduc noi criterii de performanţă. Introducând noi criterii de performanţă, după o perioadă de timp, poţi să-i măsori pe aceşti oameni în baza noilor criterii care reflectă activitatea din companie. Şi dacă ei le îndeplinesc, o să-i laud pe oamenii aceia.

Puteţi da exemple de nişte criterii de performanţă?

Radu Miruţă: Sunt diferite, de la activitate la activitate: creşterea veniturilor, atragerea fondurilor europene, execuţia bugetului, parteneriatul cu firme care fac aceleaşi activităţi. E vorba de indicatori: cât să crească, cum să crească. Spre exemplu, dacă au luat o companie într-o situaţie proastă, cam toate contractele cu criteriile sunt la fel, şi li se spune să menţină aceeaşi indicatori care sunt foarte jos. Eu vă recrutez pe dumneavoastră pentru a conduce o companie care e într-o situaţie proastă şi vă spun că sunteţi performant dacă menţineţi situaţia asta proastă. Vin dintr-un mediu concurenţial şi nu poţi spune că e performant să menţii o situaţie proastă, că e împotriva logicii. E de discutat pe fiecare companie, pentru că unele au o piaţă îngustă, unele sunt singure pe piaţă, unele sunt concurente. La ce m-am gândit este să fie un trunchi comun de criterii generale după care să se diferenţieze în funcţie de această activitate. Însă, măsurarea performanţei conducerii pe care am găsit-o în aceste companii nu se poate face decât după ce introduc aceste criterii noi şi îi văd pe ei după criteriile astea. Cine nu le va îndeplini, va pleca acasă. Nu există altceva.

A doua chestiune. Încerc, pe cât de mult pot. Ceea ce fac acele companii, că eu la aprob bugetul, dar cum execută bugetul e treaba lor, că eu nu pot să intervin în actul lor de management, neapărat. Pot doar să-i opresc pe cifre mari, să urmăresc amănunţit, pentru că vin şi descarcă gestiunea. Am găsit, spre exemplu, la Neptun-Olimp (Societatea Neptun Olimp SA – n.r.), rapoarte financiare în care banii cheltuiţi nu aveau acoperire cu documente. Astfel de chestiuni nu o să fie vreodată acceptate de către mine când îmi voi da seama despre ele. Am găsit la o altă companie trei angajaţi, Mamaia SA. La trei angajaţi sunt patru şefi, alţii decât ăia trei angajaţi. Deci, Mamaia SA are doar trei angajaţi! E consiliul de administraţie compus din trei oameni care sunt selectaţi şi este un director. Adică patru oameni conduc o companie cu trei angajaţi. E absurd! Evident că am dispus schimbarea modului în care se conduce compania. Abordarea prin care s-a desfăşurat interacţiunea cu zona de turism e una învechită. Dau bani pe participări prin toate părţile, fără să se măsoare cu ce rezultate se întorc.

Vă referiţi la târgurile internaţionale de turism?

Radu Miruţă: Asta am cerut când am venit în minister. Dacă se dovedeşte că este eficient, în continuare investesc în ceea ce este eficient. Câţi turişti au fost din ţările astea în 2021? Atât! Mi s-a dat lista? Păi nu vreau doar atât. Mai adaugă o coloană. Câte târguri au fost în ţările astea în anul 2021? Atâtea. Câţi au venit în 2022? Dacă nu văd nicio creştere, îmi pot pune întrebarea că nu se prea întâmplă pe acolo lucruri. Participarea la târgurile de turism nu e doar să te duci să-ţi faci o poză. Statul român plăteşte acolo standul, dreptul de a fi prezent în cadrul târgului. Plăteşte deplasare, o noapte de cazare. E bine să interacţionezi. Dar, acolo, pregăteşti din timp, faci întâlniri unu la unu cu diverse agenţii, cu diverse entităţi care pot să-ţi aducă ceva. Eu nu ştiu dacă se întâmplă sau nu se întâmplă asta. Vreau să văd. Simt că nu se prea întâmplă. Sunt chestiuni învechite acele celebre formulare pe care le completezi la recepţia hotelului: de unde vii, cât stai…

Dar asta se întâmplă în toată lumea, din câte ştiu…

Radu Miruţă: Da, dar nu pe o foaie. E o muncă care nu contează. Dumneavoastră vă duceţi, completaţi în două exemplare, unele au indigo un astfel de formular. Hotelurile le iau, dar înţeleg că cei de la MAI nu prea le mai colectează. Dacă este nevoie de ceva, se duc şi cer înregistrarea video, nu se duce cineva la magazia patru, în sacul trei să caute de unde a venit ăla. E o muncă pe care o faci fără să conteze.

Există o concurenţă neloială, de asemenea, în zona de turism. Luptă, luptă, dar să fie corectă! Există aplicaţii de cazări clandestine. Ai un apartament îl urci pe o aplicaţie şi vrei să faci bani. E legitim să faci asta, dar trebuie să respecţi ceea ce respectă şi hotelurile, pentru că mii din acestea consumă foarte multe nopţi de cazare, prin comparaţie cu hotelurile care sunt extra verificate.

Acolo există şi un risc pentru turist. Te duci undeva unde nu ştii ce e, cine e în casă, ce se face, îndeplineşte, nu îndeplineşte criterii, minte oricine orice. Ei spun că nu prea ştiu situaţia asta. Scuzaţi, dar cum să nu ştii?! Aplicaţia are cea mai bună trasabilitate: acolo se vede în cont cât te-ai cazat, de când, până când, unde, cine, că tu îţi faci contul când selectezi zilele în care te cazezi.

Şi cine poate verifica acest lucru?

Radu Miruţă: E o întrebare pe care mi-o pun şi colegii şi răspunsul meu, ca inginer software, e unul simplu: impune aplicaţiei să scoată un raport cu toată lumea care s-a cazat în România acolo. Nu vrea? Trebuie să vrea, că e pe teritoriul României, face business-ul ăsta! Există şi varianta să nu mai funcţioneze în România.

ANAF-ul nu are niciun rol?

Radu Miruţă: Evident că ANAF are un rol, dar şi Ministerul Turismului are un rol. Nu e o concurenţă între roluri, important este să rezolvăm problema. Mi se pare de-a dreptul inacceptabil să spunem că nu ştim cât sunt acolo şi cum sunt când e cea mai fină înregistrare posibilă, pentru că toată lumea se cazează prin aplicaţia asta – pe care o folosesc şi eu, deci nu sunt împotriva aplicaţiei. Ştie aplicaţia că acest cont s-a cazat în Bucureşti de pe 13 până pe 14 iulie. Scoate-mi un raport pe toată luna, du-te cu el la ANAF, cine a plătit, cine n-a plătit. E foarte simplu. Este o problemă de mentalitate. Au fost mulţi oameni din minister învăţaţi fie împotriva interesului statului, să fie parte dintr-o reţea care gestionează asta, fie să zică că oricum sunt combinaţii, îmi văd de treaba mea, că nu mă bag între ei.

La zona de turism, vă referiţi?

Radu Miruţă: Pe toată zona. Eu pot să vin la minister cu patru oameni. Ministrul are dreptul la patru consilieri. Aici sunt 702 angajaţi, mai vin, mai pleacă, sau 704 am văzut că sunt. Ministerul are vreo 32.000 de angajaţi. Eu nu pot cu patru colegi să fac o echipă paralelă de gestionare a acestui minister. Şi nici nu este scopul meu. Trebuie să lucrez cu oamenii care sunt aici. Mă întâlnesc cu ei constant, cât de mult mă pricep, că este şi o chestie de fler, cu cine cred că pot să lucrez mai bine şi voi pune pe picioare ceea ce se întâmplă aici. Imaginaţi-vă că se numeşte Ministerul Digitalizării, iar aici nici măcar la secretariat nu există un sistem electronic de înregistrare. Nu mai vorbesc de management al documentelor, cu încărcare şi cu altceva… Dacă vreau să întreb unde este numărul 34 de ieri, săracele mele colege umblă din birou în birou ca pe vremea comunicaţiilor vechi în care te duceai la ultima făclie. O vezi pe cealaltă, du-te şi dincolo. E inadmisibil asta!

Domnule ministru, ca să rămânem în zona turismului, mai au vreun viitor voucherele de vacanţă?

Radu Miruţă: Este o discuţie împărţită despre asta. Unii zic că voucherele de vacanţă au crescut artificial preţurile, ceea ce cred că este semi-valid. Unii zic că voucherele de vacanţă au generat mai mulţi turişti, pentru că oamenii au început să vină mai des, că primeau de la serviciu nişte vouchere, pe logica şi “aşa n-am ce face cu ele, hai să mă duc!” Sunt şi părţi bune, sunt şi părţi proaste. Principiul după care mă ghidez este că eu, ca minister, trebuie să generez celor care fac business un instrument corect. Nu poţi să susţii o industrie doar cu subvenţii. Mai dai drumul la o imprimantă, mai scoţi o schemă de ajutor, îi mai susţii încă o dată, iar încă o dată, pentru că, de fapt, omori concurenţa. Eu trebuie să gestionez existenţa unui instrument prin care ei să se desfăşoare concurenţial, unu-i mai bun, unu-i mai rău, unul are un plan mai bun de management, unul are bani mai mulţi. E piaţa liberă. Asta sunt preocupat să fac. Dacă se vor mai da bani de vouchere de vacanţă sau nu se vor mai da bani de vouchere de vacanţă în continuare este o chestiune pe care urmează s-o vedem. Nu am această informaţie. Suntem într-un moment în care ţara trebuie să adune până la finalul acestui an 35 de miliarde de lei pentru a acoperi o gaură făcută istoric, cum s-a făcut în anii trecuţi.

Consideraţi necesară, în contextul geopolitic actual, transferarea societăţilor din industria de apărare de la Ministerul Economiei la Ministerul Apărării Naţionale?

Radu Miruţă: Înţeleg că există şi o reglementare a tratatului de funcţionare a Uniunii Europene care menţionează că trebuie să fie diferite entităţile, unul să producă, altul să folosească, din motive pentru care s-a considerat acest tratat. Ar putea fi şi argumente pentru ca ele să fie în aceeaşi curte. Deocamdată, sunt în curs diferite şi provocarea mea este ca prin aceste societăţi din industria de apărare să livrăm cât mai multe produse pe care Armata Română le necesită. Şi acolo există o altă problemă: Armata Română, care se înzestrează în permanenţă, are ţinte de a se înzestra cu echipamente cât mai performante şi e legitim asta. Eu sunt la Ministerul Economiei, unde gestionez nişte societăţi în care nu au mai fost investiţii de vreo 35 de ani şi în multe dintre ele au crescut plante şi nu te poţi aştepta ca ele să facă brusc, de-a doua zi, produse atât de performante la nivelul pieţei mondiale.

Şi trebuie şi finanţare…

Radu Miruţă: Deci, trebuie finanţare. Degeaba vrem să înzestrăm armata cu lucruri produse în România, dacă nu se investeşte în industria care să producă în România aşa ceva, că e o aşteptare nerealistă să faci drone coordonate cu inteligenţa artificială într-o companie a statului român în care acum e un lacăt ruginit şi un paznic. Nu se poate întâmpla asta mâine! Ceea ce propun este ca susţinerea înzestrării armatei să fie sincronizată cu susţinerea în industria de apărare, ca să putem să producem. Bugetul de apărare este în spatele necesităţii armatei, a gradului de performanţă. Şi, atunci, aici sunt. Nu se poate schimba asta peste noapte. Provocarea mea este să văd ce procent din ce are nevoie armata se poate produce intern. Am identificat nişte variante care vor deschide producţie în perioada următoare în fabricile din România.

Deci, sunteţi favorabil unui transfer al industriei de apărare la Ministerul Apărării Naţionale, având în vedere şi atribuţii extinse ale Ministerului Economiei?

Radu Miruţă: Tocmai vă spuneam că există o reglementare în tratatul de funcţionare a Uniunii Europene care spune că acestea trebuie să fie diferite.

Aţi declarat în nenumărate rânduri că România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la digitalizare. Care este stadiul digitalizării administraţiei publice?

Radu Miruţă: Am văzut-o exact pe cea din minister, care este sub media din România. În unele ministere este un pic mai bună. Există, acum se numeşte altfel, dar până anul trecut se numea indicele DESI (Indicele economiei şi societăţii digitale), un indicator internaţional care măsura prin aceleaşi metode gradul de digitalizare al fiecărei ţări, de la viteza de internet, capacitatea oamenilor de a folosi, gradul de conectare al instituţiilor statului, nivelul de pregătire al celor care produc software şi, pe această scară de măsură, România era pe ultimul loc. N-a fost atât de importantă digitalizarea pentru Guvernul României. Sper să fie de acum încolo şi datoria mea să împingă asta, pentru că rezolvă de fapt o problemă majoră. Există studii ale OECD, ale Băncii Mondiale, care spun că dacă România reuşeşte să atingă media gradului de digitalizare din Uniunea Europeană, creşte produsul intern cu 6,8%, o creştere directă este cu 3,3 – 3,5% şi o altă creştere este prin competitivitatea ridicată a agenţilor economici, care ar mai fi vreo 3 şi ceva la sută. Gândiţi-vă că tot bugetul sistemului de educaţie este 3% din PIB. Noi încercăm să găsim soluţii pentru zero şi ceva la sută din PIB şi doar dacă digitalizezi îţi vin 3%. Este evident că nu există în România acum un culoar pe care statul român să alerge astfel încât, într-o perioadă scurtă de timp, să genereze o creştere a produsului intern brut mai mare decât digitalizând România.

Şi totuşi, în România sunt foarte mulţi specialişti în IT…

Radu Miruţă: Care produc plus valoare de multe ori pentru alte ţări. Ăsta este păcatul, că nu e suficient. Adică unele ţări au un guvern foarte competitiv, preocupat de a digitaliza, dar nu prea au cu cine şi e greu, că nu poţi să apeşi pe un buton, să schimbi şcoala de ingineri software în România, durează şi atunci plătesc mai mulţi bani şi culeg mulţi din România, de prin alte ţări. România, în schimb, are bucata asta extrem de valoroasă pe care alţii nu o pot face peste noapte. Are oamenii ăştia foarte buni şi sunt buni, să ştiţi! Acum, suplimentar, are şi nişte bani, că are bani din PNRR. Dacă nici acum nu se gestionează asta, România nu va mai avea în perioada următoare o altă ocazie. Şi vă spun o mică poveste. În activitatea mea dinainte de a fi parlamentar, eram consultant software pentru industria asta şi mergeam în diverse companii în “zgârie nori”, unde era “open space”, adică erau ingineri care lucrau în spaţii din astea deschise. Acolo, “şmecheria” este să stai la geam că nu se uită nimeni în monitorul tău, îţi mai “clăteşti” ochii din zgârie-norul ăla şi te eliberezi, te relaxezi. Acolo, stăteau oamenii mai apreciaţi în companie. Eu, ducându-mă des într-o astfel de companie, îmi suna şi telefonul şi mă mai plimbam în timp ce vorbeam la telefon. Am observat constant că la geam se vorbeşte limba română, indiferent de ţară. Şi mi se pare o unitate de măsură foarte relevantă pentru calitatea oamenilor care produc plus valoare acolo. Sunt o parte din ambasadorii României. Sunt oameni foarte bine plătiţi, oameni pentru care companiile se bat şi sunt români şi România nu reuşeşte să-i atragă pe oamenii ăştia să producă plus valoare aici. Este un eşec al statului român.

Cu toate acestea, statul român a tăiat facilităţile pentru industria IT

Radu Miruţă: Aşa este. Nu se poate să fie o facilitate la infinit. Eu cred că nu trebuia să se taie brusc, nu trebuia să se taie anunţându-i în decembrie că din ianuarie nu le mai dai asta pentru că sunt companii care îşi fac un buget şi îşi fac anumite calcule. Le-ai spus iniţial că nu se va întâmpla pe la începutul lui decembrie, pe 27 decembrie s-a dat ordonanţa prin care le-ai luat asta. Ceea ce ar trebui să se întâmple şi pentru care militez este să punem nişte bani pentru cercetare în zona asta. Nu poţi să dai la toată lumea care scrie software o asemenea facilitate, însă, poţi să dai pentru bucata de cercetare din companiile care vor să facă asta. Nu poate cineva în zona politică să-mi spună că nu e necesar să susţii cercetarea într-o ţară “sănătoasă la cap”. Aşadar, dacă o companie vrea să ducă 20% din bugetul ei pentru proiecte de cercetare, pentru tronsonul ăsta de 20% trebuie să i se dea nişte facilităţi fiscale. Asta cred că aduce multă plus valoare şi ne mai întoarce oamenii de care spuneam. Zona de cercetare nu se face cu oameni medii sau slabi, nici măcar cu oameni buni. Zona de cercetare se face doar cu oameni foarte buni şi noi trebuie să-i atragem pe oamenii aceea foarte buni, care au şi ei un interes dublu să vină acasă. Mai au un părinte bolnav, mai au o casă unde nu mai stă nimeni. Ar vrea să vină dar trebuie să aibă ce să facă.

Dar, mulţi lucrează în România.

Radu Miruţă: Mulţi lucrează în România, mulţi nu lucrează în România. Trebuie să-i aducem pe cei mai buni dintre cei mai buni să vină în România. Nu-i putem aduce pentru că le spunem că România e frumoasă şi ştiu şi ei asta, că-i doar sufletul că au plecat, însă o companie le poate spune: îţi dau un salariu mai mare, am nevoie ca să iau nişte bani de la Guvernul României, trebuie să fac ceva major, îmi trebuie cineva foarte bun; tu eşti, vino aici; păi, costă mult! păi, îţi dau mult! E un câştig!

Care sunt măsurile preconizate de minister pentru antreprenori şi IMM-uri? Ce programe aflate în derulare vor mai fi finanţate?

Radu Miruţă: Am reuşit să deblochez Start-Up Nation 1 şi 2. Erau blocate, pur şi simplu, printr-o decizie administrativă. Start-Up Nation 2 avea un prag de 25.000 de aplicanţi, se adunaseră 22.000 şi nu mai creştea numărul şi pentru asta nu se dădea drumul. Am zis să spargem bugetul alocat, proporţional. Alocăm proporţia pentru cei 22.000 de aplicanţi, le dăm drumul. Între timp, află lumea, se mai adună alţi 3.000, dăm drumul şi la tronsonul de 3.000, nu ţinem blocat totul pentru foarte puţin. Asta deja este în derulare. Start-Up Nation 1 este spre final. A fost un program în trecut care avea legătură cu producătorii de materiale de construcţii, Construct plus. A fost un eşec modul în care a fost administrat. Înţeleg că s-a trimis şi spre Parchet pentru a se cerceta. Sunt nişte bani, trei milioane de euro, care probabil se vor pierde. Erau alocaţi pentru a-i susţine pe cei din fabricile producătoare de materiale de construcţii. Schema în sine prin care s-a administrat, depunerea dosarelor, selecţia dosarelor, mecanismul ăsta, a fost una sulfuroasă. S-a anulat tot, fiind atât de toxică şi se pierd bani pentru că sunt în bugetul pe anul ăsta. Cam astea sunt schemele curente.

Există “Femeia antreprenor”, cu bani de la bugetul de stat şi fiindcă sunt atât de multe constrângeri în perioada următoarelor luni, probabil că Ministerul de Finanţe nu va mai putea să acorde banii. Nu e o decizie finală, dar se preconizează. Trebuie să strângi cumva.

Aveţi în vedere anumite măsuri pentru simplificarea înfiinţării firmelor?

Radu Miruţă: Da. Am pornit un grup de lucru care, în aceste zile, gestionează care sunt punctele ce blochează înfiinţarea unei firme într-o zi. Dincolo de chestiunile software, sunt nişte chestiuni administrative. Verificarea numelui firmei, spre exemplu, interacţiunea cu băncile, care trebuie să se facă pentru anumite persoane anumite verificări. Faptul că, acum, să parcurgi cumva jumătate online procesul, te duci pe un site, descarci un document, îl completezi, trebuie să îţi faci alt cont, e o nebunie! Preocuparea mea este să simplific lucrurile, să le pun într-un singur loc. Omul să dea “next” până apare firma şi poate să emită o factură. Lucrurile astea dezmorţesc, aerisesc un pic interacţiunea celor care fac business în România cu statul. Cresc încrederea, prin transparenţă. Ştiţi care e problema în statul român? Vom rezolva o bună parte din ea când vom elimina lucrurile astea, să nu te mai uiţi în agenda telefonică ca să rezolvi o problemă în instituţia statului. Hai, că ştiu eu pe cineva, un fost coleg, vecina mea, îl sun să ne scurteze puţin drumul. Eu mor pe lucrurile astea! Unii pot să o facă, unii nu pot să o facă. Când îl iei pe angajatorul de acolo că te sună că e prieten cu tine, îl muţi într-o altă parte. Dezechilibrezi lucrurile. Asta, digitalizarea o poate face.

Care este stadiul înfiinţării Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, în care Ministerul Economiei are calitatea de acţionar unic? Ştiu că a fost un proiect pe masa Guvernului la început de an.

Radu Miruţă: Recunosc că nu ştiu. N-am apucat să-mi bat capul până acum, adică n-a ajuns pe radarul meu până acum.

Cinci ţări europene vor testa o aplicaţie care va permite verificarea vârstei utilizatorilor în spaţiul online pentru protecţia copiilor, a decis, la Bruxelles, Comisia Europeană. Care este poziţia României în această privinţă? Se poate aplica şi la noi?

Radu Miruţă: E o chestiune mai largă cu spaţiu online. Am depus un proiect de lege ca parlamentar cu privire la dezinformarea şi lucrurile ilegale din spaţiu online. Acolo lucrurile sunt un pic tulburi, pentru că reglementările astea sunt la nivel european. Pentru anumite aspecte, România nu poate să decidă de una singură, ci trebuie să fie o decizie europeană care se aplică în toate ţările. După ce s-a întâmplat cu alegerile din România şi neavând legătură doar cu alegerile ci are legătură, în general, cu intoxicarea din mediul online, am considerat că România trebuie să fie purtător de steag pentru subiectul ăsta. Am depus un proiect de lege, a trecut de Senatul României, o să fie un pic adaptat, îmbunătăţit în Camera Deputaţilor şi în continuare susţin că informaţiile ilegale din internet să fie automat eliminate. Nu putem spune că e ilegal şi vrem să-l lăsăm acolo. Şi ce e ilegal sau nu e ilegal nu decide Miruţă de la minister că are o pedală şi apasă pe sub birou, ci specifică Comisia Europeană într-o document foarte clar ce anume înseamnă ilegal. Asta nu se întâmplă.

Astăzi, internetul este un oraş fără niciun poliţist, un oraş fără niciun procuror, un oraş cu cineva suprem care din când în când e sesizat pe câte o chestie pe care poate să o verifice individual şi să dea o dispoziţie, timp în care se mai întâmplă o mie de alte lucruri, în paralel, identice. Trebuie să se întâmple în mod automat. Prin software? Se poate. Algoritmii de inteligenţă artificială au capacitatea de a identifica cu o proporţie de 90% ceea ce este ilegal şi să elimine automat. Platformele de astăzi ştiu de un astfel de conţinut, îl văd că-i aşa, dar nu sunt forţate să o facă. Unele o fac ca să-şi păstreze brandul pentru anumite categorii de consumatori, altele n-o fac. Telespectatorii se pot gândi că unele platforme în România au un conţinut un pic mai igienic, nu vezi toate porcăriile astea. Astea nu se întâmplă că nu sunt utilizatori care nu vor să încarce asta acolo, ci pentru că ele opresc asta şi fac ceea ce spun prin lege să se întâmple obligatoriu pentru toţi. Altele n-o fac. Şi în genul ăsta de situaţie, statul trebuie să devină reglementator. Cei care urăsc genul ăsta de situaţii mă acuză că vreau să cenzurez internetul. Nu este o cenzură. Ilegalitatea nu este o cenzură. Mai este o bucată de informaţii care intoxică pe teme de interes major naţional, algoritmii de inteligenţă artificială ştiu asta. Ei nu se întreabă cum le apare pe telefon când se uită după cauciucuri la maşină, şi au, după aceea, zece reclame de cauciucuri, înseamnă că le încalcă prea multă lume intimitatea? Aşa funcţionează algoritmii.

Deci, există metode pentru asta. Nu spun să fie eliminat, spun doar să pun automat un fel de “Watermark”. Este conţinutul ăla potenţial “fake news”. Te las, în continuare, să faci ce vrei cu el, dar e dreptul meu să am grijă de populaţie, să fie un pic avertizată. De ce sunt semne de circulaţie? Să avertizeze că urmează ceva. Dacă eşti nebun, e treaba ta, du-te şi aruncă-te în Dunăre, intenţionat! Cam acolo cred eu că trebuie să se ducă lucrurile în povestea asta cu mini-reglementarea în zona online. Când a apărut insulta în spaţiul public, se certau oamenii în Poiana lui Iocan, ipotetic, şi după ce au început să se certe şi şi-au dat seama că-şi aduc prejudicii unul altuia a apărut insulta în Codul Penal. Acum, cred că nici nu mai e, cred că e contravenţie.

Înseamnă că ţi-a limitat cineva dreptul la liberă exprimare? Nu, înseamnă că eşti pasibil de o sancţiune dacă tu vrei să te manifeşti astfel. Dreptul la liberă exprimare se opreşte acolo unde invocarea mea vă deranjează pe dumneavoastră, că şi dumneavoastră aveţi un drept de a nu fi agresat de către mine. Şi mai e un aspect: dreptul la libera exprimare este ataşat persoanei. Aici sunt roboţi. Sunt mii de boţi în spaţiul online care sunt controlaţi, la rândul lor, de sisteme de inteligenţă artificială. Nu le mai controlează un om. Nu mai suntem în situaţia în care unu îşi face zece conturi pe Facebook ca să înjure de pe ele şi să scrie nu ştiu ce fără să ştie cine sunt acolo, că s-ar limita la un moment dat. Acum, lucrurile astea nu mai sunt gestionate de acel un om cu zece conturi, ci programele generează lucrurile.

Sunt identificabile ca software, sunt controlabile, doar că sunt lăsate. Nu poţi să-mi invoci că îţi limitez libera exprimare a unui calculator, că ăla nu-i om, e calculator. E o temă falsă care este introdusă intenţionat în societate fix de cei care au butoanele pentru astfel de manipulări. Sigur că, în acelaşi timp, trebuie o gândire critică, trebuie cu şcoala să educăm copiii în sensul ăsta, dar tot timpul genul ăsta de educaţie este câţiva paşi în spatele tehnologiei. Poate acum, domnul ministru David, propune schimbarea programei încât să introducem şi chestiile astea. Însă, şi dacă facem asta, vor învăţa copiii despre inteligenţa artificială sau au început să înveţe de acum, peste cinci ani când va trece o mică generaţie va fi altceva. Deci, statul român trebuie să aibă grijă prin toate metodele.

Şi să fie în acord cu vremurile.

Radu Miruţă: Absolut. Există poliţie, există justiţie în statul român. Când vine poliţia şi îţi pune cătuşele, cu mandat de la procuror, îţi afectează libera exprimare? Este o sancţiune pentru ceva ce tu ai făcut ştiind că n-ai voie să faci. Nu există disciplină fără reguli.

Aţi prezentat o serie de propuneri şi intenţii pe care le aveţi ca ministru. Aveţi cu cine să duceţi la îndeplinire aceste propuneri?

Radu Miruţă: E provocarea mea să identific şi să valorific resursele existente. Eu nu sunt în situaţia să aduc 700 de oameni care să schimbe 700 de oameni de aici. Nici nu cred că toţi cei 700 de oameni au o problemă. Cred că sunt foarte mulţi oameni buni în acest minister care nu au fost valorificaţi. Sunt foarte mulţi oameni buni care au fost traşi pe linie moartă pentru a aduce în fruntea lor pe unul, al cuiva, care e mult mai slab decât ei. Nu pot să-i descoperi pe toţi imediat, dar este gestionarea mea ca manager al acestei situaţii, astfel încât să fac lucrurile funcţionale în condiţiile date. Îmi propun să lucrez cu oamenii de aici şi îi voi ridica în slăvi şi îi voi promova pe cei care îşi fac treaba.