Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele sârb Aleksandar Vucic
Misiunea NATO în Kosovo, KFOR, a refuzat cererea guvernului Serbiei de a trimite până la 1.000 de militari şi poliţişti în Kosovo în urma unui val de ciocniri între sârbi şi autorităţile din Kosovo, a declarat duminică preşedintele Aleksandar Vucic, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
‘Ei (KFOR) au răspuns că nu este nevoie de revenirea armatei sârbe în Kosovo (…) citând rezoluţia Naţiunilor Unite de aprobare a mandatului lor în Kosovo’, a afirmat Vucic într-un interviu la televiziunea privată Pink.
Luna trecută, pentru prima dată de la sfârşitul războiului din 1998-1999, Serbia a solicitat să desfăşoare trupe în Kosovo în contextul ciocnirilor între autorităţile kosovare şi sârbii din nordul Kosovo, unde aceşti sunt majoritari.
Rezoluţia Consiliul de Securitate al ONU prevede că Serbiei poate fi autorizată, cu aprobarea KFOR, să staţioneze personal la trecerile de frontieră, lăcaşuri de cult creştin-ortodoxe şi în zone unde sârbii sunt majoritari.
Vucic a criticat KFOR pentru faptul că informat Serbia despre decizia sa în ajunul Crăciunului ortodox pe stil vechi, după ce poliţia kosovară a arestat un soldat suspectat că a împuşcat şi rănit doi tineri sârbi în apropierea localităţii Shterpce.
Autorităţile din Kosovo au condamnat incidentul.
Poliţia a declarat că victimele, în vârstă de 11, respectiv 21 ani, au fost duse la spital, dar rănile nu le pun în pericol viaţa.
Presa sârbă a relatat că un alt tânăr ar fi fost atacat şi bătut de un grup de albanezi sâmbătă, după ce se întorcea de la slujba de Crăciun.
Oficialităţi sârbe au calificat incidentele drept ‘atacuri teroriste’, care demonstrează că sârbii nu sunt doriţi în Kosovo, şi au anunţat proteste în Shterpce duminică.
Organizaţii internaţionale au condamnat atacurile, aşteptate să sporească neîncrederea între majoritatea albaneză şi cei aproximativ 100.000 de etnici sârbi care trăiesc în Kosovo.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More