International

Moartea lui Prigojin: Kremlinul afirmă că posibilitatea unui act deliberat nu este exclusă

Kremlinul a afirmat miercuri că ancheta privind prăbuşirea avionului în care se aflau liderul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, şi alte nouă persoane, săptămâna trecută la nord de Moscova, include posibilitatea unui act deliberat, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

”Este evident că sunt luate în considerare diferite versiuni, printre care versiunea – ştiţi despre ce vorbim – unei atrocităţi deliberate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Acesta a adăugat că ancheta este una rusă şi că este exclusă o investigaţie internaţională în acest dosar.

Prigojin, doi locotenenţi de top ai grupării Wagner şi patru bodyguarzi s-au numărat printre cele zece persoane care au murit în urma prăbuşirii avionului Embraer Legacy 600 la nord de Moscova, miercurea trecută. El a murit la două luni de la ziua în care a organizat o scurtă revoltă împotriva instituţiei ruse de apărare, incident care a reprezentat cea mai mare provocare pentru preşedintele rus Vladimir Putin de când a ajuns la putere în 1999.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Aviaţia Civilă Internaţională (ICAO) cu sediul la Montreal, zborul din Moscova cu destinaţia Sankt Petersburg a fost unul intern, deci nu este supus regulilor internaţionale cunoscute în industrie sub denumirea legală “Anexa 13”.

În investigarea accidentelor aeriene, experţii lucrează pentru a îmbunătăţi siguranţa aviaţiei fără a încerca să găsească vinovaţi, dar anchetele sunt adesea afectate de interese politice.

Aproximativ 802 avioane regionale Embraer cu 37 până la 50 de locuri, construite pe aceeaşi platformă ca aeronava Legacy 600, sunt în serviciu, subliniind interesul Braziliei de a participa la anchetă.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More