Energie

MOL a început să producă hidrogen verde în cea mai mare fabrică din regiune, la Szazhalombatta

Rafinăria MOL din Szazhalombatta a început producţia în cea mai mare fabrică de hidrogen verde din Europa Centrală şi de Est, care are o capacitate de 10 megawaţi, informează miercuri compania.

Potrivit unui comunicat al Grupului MOL, aceasta produce anual 1.600 de tone de hidrogen verde, neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon, care va fi utilizat pentru producţia de combustibil.

Instalaţia din Szazhalombatta, în valoare de 22 de milioane de euro, va reduce amprenta de carbon a rafinăriei Dunărea cu mai mult de 25.000 de tone de dioxid de carbon pe an, o cantitate comparabilă cu emisiile anuale de dioxid de carbon generate de aproximativ 5.400 de autovehicule obişnuite.

Noua tehnologie va înlocui treptat procesul de producţie a carburantului pe bază de gaze naturale, care generează în prezent o şesime din totalul emisiilor de dioxid de carbon ale Grupului MOL.

“Investiţia face parte din strategia corporativă Shape Tomorrow a Grupului MOL de a contribui la creşterea sustenabilităţii, competitivităţii şi independenţei energetice în regiune”, se spune în comunicat.

Grupul MOL a inaugurat noua sa fabrică din Szazhalombatta în luna aprilie. Utilizând unitatea de electroliză de 10 megawaţi creată de Plug Power, fabrica produce anual aproximativ 1.600 de tone de hidrogen verde, neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon.

“Hidrogenul verde este o sursă de energie curată şi versatilă, pe care în prezent o utilizăm în producţia de combustibil cu scopul de a ne reduce amprenta de dioxid de carbon, iar conform planurilor noastre, în curând, acesta va putea fi utilizat şi în sectorul transporturilor. Producţia şi utilizarea hidrogenului verde contribuie, într-un mod inovator, la tranziţia către energia verde, care reprezintă un obiectiv fundamental al strategiei MOL. După Szazhalombatta, avem în plan instalaţii similare la Rijeka şi Bratislava, cea din capitala Slovaciei urmând să devină operaţională în al doilea trimestru al anului 2026”, a declarat Adam Horvath, vicepreşedinte New and Sustainable Businesses al Grupului MOL.

Au fost efectuate operaţiunile necesare pentru începerea producţiei, inclusiv testele de presiune necesare, inspecţia sistemului de control al procesului, introducerea şi conectarea celulelor electrolitice în sistem şi, de asemenea, a fost pus în funcţiune sistemul de tratare a apei.

Echipamentul de electroliză de la Plug Power utilizează electricitate din surse regenerabile pentru a descompune apa în hidrogen şi oxigen, acest lucru însemnând că nu se generează subproduse poluante. Instalaţia produce 8-9 tone de oxigen pur pentru fiecare tonă de hidrogen.

Compania americană a pus la dispoziţia MOL o tehnologie inovatoare şi fiabilă: generatoarele de hidrogen, optimizate pentru a produce hidrogen pur, au o istorie de aproape 50 de ani de experienţă operaţională.

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie.

Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.400 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Activităţile de explorare şi producţie ale Grupului MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor şi 30 de ani în injecţia de CO2.

În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 8 ţări, iar cele de explorare în 9 ţări. MOL se angajează să îşi transforme operaţiunile tradiţionale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor nete de carbon până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală şi de Est.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More