Categories: International

Mol a plătit banii datoraţi de Rusia Ucrainei pentru reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba

Mol, cea mai mare companie de rafinare din Ungaria, a anunţat miercuri că a plătit ea tarifele de tranzit datorate de Rusia Ucrainei, pentru a soluţiona o dispută care a condus la întreruperea livrărilor de petrol prin conducta Drujba, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Mol a precizat că atât Ucraina cât şi Rusia au acceptat decizia sa de a interveni şi a achita tarifele de tranzit.

“Mol a derulat negocieri cu părţile rusă şi ucraineană cu privire la reluarea transportului de petrol prin conducta Drujba”, a informat compania ungară într-un comunicat de presă, adăugând că a “transferat sumele datorate pentru utilizarea secţiunii din Ucraina” a conductei Drujba.

Marţi, Ucraina a suspendat livrările de petrol rusesc spre trei ţări europene (Ungaria, Cehia şi Slovacia) prin conducta Drujba, după ce grupul rus Transneft nu a putut plăti drepturile de tranzit pentru luna august datorate operatorului ucrainean UkrTransNafta. În consecinţă, UkrTransNafta “a încetat să mai furnizeze servicii de transport de petrol via teritoriul ucrainean, începând cu data de 4 august”, a precizat Transneft.

Contractul existent între Transneft şi UkrTransNafta prevede plata în avans a totalităţii tarifelor de tranzit pentru petrolul rusesc care trece prin secţiunea din Ucraina a conductei Drujba. Transneft a explicat că a plătit drepturile de tranzit pentru luna august către operatorul ucrainean UkrTransNafta în data de 22 iulie, însă banii au fost returnaţi în data de 28 iulie deoarece plata nu a fost procesată. Banca rusească Gazprombank, care a intermediat tranzacţia, a explicat că banii au fost returnaţi din cauza restricţiilor impuse de Uniunea Europeană.

“Asumându-şi plata tarifelor, Mol poate oferi o soluţionare rapidă a disputei. Partea ucraineană a promis că ca relua transportul de petrol în decurs de câteva zile”, a mai informat compania ungară.

În mod normal, Rusia furnizează aproximativ 250.000 de barili pe zi via o ramură sudică a oleoductului Drujba care trece prin Ucraina şi deserveşte trei state europene fără acces la mare, Ungaria, Slovacia şi Cehia.

În luna iunie, Uniunea Europeană a adoptat un embargou progresiv cu privire la petrolul rusesc, care prevede în special oprirea importurilor de petrol rusesc prin intermediul navelor în decursul următoarelor şase luni. În schimb, aprovizionarea cu petrol rusesc via oleoductul Drujba a fost autorizată să continue “temporar”, o concesie acordată premierului ungar Viktor Orban, a cărui ţară depinde în proporţie de 65% de petrolul rusesc ieftin.

Articole recente

Autoritatea pentru Reformă Feroviară lansează în licitaţie achiziţia prin PNRR a celor 12 automotoare electrice pe hidrogen

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat, vineri, în licitaţie achiziţia prin Planul Naţional de…

2 ore ago

După ce a anunțat oficial parteneriatul cu Grupul Superbet, clubul CSU ASE câștigă cea mai importantă competiție internă de șah

Cea mai puternică întrecere șahistică din România, Superliga Națională de Șah, desfășurată la Oradea în…

2 ore ago

Preşedintele Iohannis a semnat decretul prin care Sebastian Burduja este desemnat ministru interimar al Educaţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul prin care ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian…

2 ore ago

Blue Air amână pentru a doua oară reluarea zborurilor, prevăzută pentru 10 octombrie

Operatorul aerian low-cost Blue Air nu va relua zborurile din 10 octombrie însă anunţă că…

2 ore ago

Ministrul de externe PÉTER SZIJJÁRTÓ, la un eveniment organizat de Huawei: Ungaria nu va discrimina niciodată investitorii, în funcție de țara lor de origine

*„Există o singură cerință: investitorii trebuie să respecte legile și reglementările”, a declarat Péter Szijjártó,…

2 ore ago