“Lucrurile, cel puţin pe zona de OUG, compensaţii, se deblochează uşor, uşor. S-au făcut eforturi de către colegii mei săptămâna trecută, astfel încât lucrurile să înceapă să meargă din nou şi acesta este semnalul pe care îl pot transmite: că procesul se deblochează. Astăzi, tehnologia a ajuns să ne ducă în direcţia în care energia să poată fi stocată, să apară instalaţii şi noi actori în sistemul energetic, care permit o schimbare care are influenţe directe şi asupra pieţelor, atât asupra pieţelor de energie, cât şi asupra celor de servicii, de sisteme de toate felurile. De asemenea, învăţăm că energia trebuie să fie produsă de cineva şi să ajungă cumva la noi, prin piaţă, prin reţele şi aşa mai departe. Astăzi, învăţăm că energia trebuie să ne-o producem singuri, pe cât posibil. Au apărut peste 300.000 de prosumatori, au apărut peste 300.000 de actori, care nu mai sunt pasivi, care sunt activi. Unii dintre ei, dincolo de consumul pe care şi-l asigură din surse proprii, ajung să injecteze în piaţă, creând şi lucruri bune, şi lucruri rele. Toate reglementările, toate legislaţia, tot ce avem în viitor de făcut este să acomodăm aceste noi tendinţe, aceste noi provocări ale pieţei cu tot ce ştiam înainte, cu valul mare de proiecte de regenerabile, de toate felurile, chiar şi clasice, care pun presiuni, de asemenea, asupra sistemului”, a menţionat Molnar.
Acesta a adăugat că o preocupare importantă a instituţiei pe care o reprezintă se referă la implementarea Directivei referitoare la comunităţile de energie.
“ANRE, după cum ştiţi, aplică legislaţia primară, creează reglementări pentru a implementa ceea ce Guvernul hotărăşte să se întâmple în ţara asta. În plus, aplicăm reglementări europene, care vin în valuri-valuri. Nu apucăm să implementăm unele şi vin deja altele peste noi. În prezent, avem o mare preocupare în a implementa comunităţile de energie, care a fost Directivă transpusă, ce sprijină comunităţile de energie. Urmează, ca prin ordonanţă să fie transpuse şi prevederile pachetului cu un nou model de piaţă, în fapt nişte ajustări ale modelului de piaţă din 2019, care vor însemna provocări peste provocări pentru toată lumea, inclusiv pentru noi”, a spus reprezentantul ANRE.
AFEER a organizat, joi, la Bucureşti, cea de-a X-a ediţie a Conferinţei Anuale pe teme privind piaţa de energie.