Categories: Fără categorie

Monedele din Europa Centrală se depreciază, după creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi a presiunilor provocate de aprecierea dolarului

Zlotul polonez s-a depreciat vineri semnificativ, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste 12 ani, pe fondul deprecierii monedelor din Europa Centrală, din cauza temerilor investitorilor privind creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi a presiunilor provocate de aprecierea dolarului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Vineri dimineaţă, zlotul s-a depreciat cu 0,4% faţă de euro, atingând cel mai scăzut nivel din martie 2009, în timp ce forintul ungar şi coroana cehă s-au depreciat fiecare cu 0,6%.

Europa Centrală se confruntă cu o creştere masivă a cazurilor de COVID-19 şi încearcă să majoreze numărul persoanelor vaccinate.

Joi, guvernele din Cehia şi Slovacia au anunţat restricţii mai dure pentru nevaccinaţi, în timp ce Austria este prima ţară din Uniunea Europeană care va reimpune un lockdown total, începând de luni, pentru întreaga populaţie, şi va introduce vaccinarea obligatorie de la 1 februarie 2022, în faţa resurgenţei epidemiei de COVID-19.

Ungaria a raportat vineri 11.289 de noi cazuri de infecţii COVID-19, cel mai ridicat nivel de la debutul pandemiei.

“Există o creştere semnificativă a aversiunii faţă de risc pe plan global, legată de impunerea de restricţii în mai multe ţări europene”, a apreciat Mateusz Sutowicz, analist la Bank Millennium.

Dolarul s-a apreciat pentru a patra săptămână consecutiv, ceea ce afectează moneda euro şi reduce apetitul de risc. După câştigurile din ultimele săptămâni, monedele din Europa Centrală se depreciază din nou.

“Este din nou un mix de creştere a cazurilor de COVID-19 şi de apreciere a dolarului”, a spus un trader din Praga.

În Ungaria, forintul a ajuns aproape de cel mai redus nivel faţă de euro din ultimele opt lui.

Acţiunile companiei energetice ungare MOL au scăzut vineri cu 2,22%, după ce premierul Viktor Orban a anunţat că în februarie Ungaria va revizui şi posibil va extinde cu trei luni plafonul impus pentru preţurile combustibililor.

În perioada 15 noiembrie – 15 februarie, preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,30 euro sau 1,54 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 forinţi, anunţase recent Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

“Sperăm că această măsură va ajuta economia şi ar putea de asemenea contribui la reducerea inflaţiei”, a declarat Gergely Gulyas, reiterând că Ungaria va continua cu îngheţarea preţurilor cu amănuntul pentru energie, pe fondul creşterii facturilor la energie în Europa.

Datele publicate săptămâna trecută arată că rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la 6,5% în octombrie, peste estimări, după o creştere de 30,7% a preţurilor la combustibili, care le-a dus peste nivelul psihologic de 500 forinţi pe litru.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More