Comunicate de presa

Monica Anisie, mesaje pentru organizarea Evaluării Naționale: Subiectele să încurajeze creativitatea, nu tocitul! E caniculă! Elevii au nevoie de condiții optime de examen!

Monica Anisie, președintele  Comisie de Învățământ din Senat îndeamnă toate autoritățile locale și instituțiile de învățământ care organizează Evaluarea Națională să pregătească sălile de clasă pentru caniculă și să aibă apă pentru elevi.

“Fac un apel către toate autoritățile locale și instituțiile de învățământ să se pregătească pentru caniculă și să se asigure că elevii vor avea condiții optime pentru a susține evaluarea națională, chiar și pe caniculă. Ar fi inuman ca elevii să dea examanele în săli de clasă supraîncălzite și să nu aibă apă să se hidrateze”, a avertizat Monica Anisie.

De asemenea, fostul ministru al Educației speră că toate erorile informatice care au apărut la corectarea digitală, la simulare, au fost reparate “și nu se fac experimente pe seama viitorului unor copii”, a adăugat aceasta. Atunci, mai mulți profesori au semnalat mai multe probleme privind corectarea digitalizată a lucrărilor de la simularea evaluării naționale care nu reflecta cunoștințele reale ale elevilor. Ministerul Educației a anunțat că a remediat problemele.

În ceea ce privește subiectele din acest an, Monica Anisie speră că  acestea vor aborda teme care să pună în valoare creativitatea copiilor și să nu fie subiecte care să îi oblige să reproducă niște șabloane învățate de la profesori. “Suntem în 2024! Sper că dispară de tot din sistemul de educație românesc aceste tipuri de subiecte care încurajează reproducerea de șabloane! Trebuie să dăm cu adevărat șansă copiilor să arate ceea ce pot!

Am încredere în colegii mei din grupurile de lucru pentru realizarea subiectelor că vor ține cont de acest lucru”, a transmis Monica Anisie.

Ea va fi marți alături de elevii cărora le este dirigintă și care vor susține prima probă la Evaluarea Națională.

Mesaj pentru părinți

Copiii care susțin Evaluarea Națională trec prin cel mai serios examen al vieții lor de până acum și au nevoie de susținerea necondiționată a părinților, este de părere Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din Senat și fost ministru al Educației. “Îi rog pe toți părinții ai căror copii urmează să susțină Evaluarea Națională să fie alături de copiii lor, să-i facă să înțeleagă că, indiferent de rezultat, îi susțin și îi iubesc la fel”, a declarat Monica Anisie. De asemenea, fosta ministră, care este și profesoară de Limba și Literatura Română, îi sfătuiește pe elevi să citească cu atenție textele cerințele de examen și să fie cât mai naturali în exprimare. “În fiecare an am emoții alături de elevii mei care susțin evaluarea și alături de toții elevii din România. Și îi sfătuiesc pe toți să aibă încredere în cunoștințele acumulate și să se odihnească bine în aceste zile! Atenție maximă și fără grabă!”, le-a transmis Monica Anisie.

Prima probă a examenului va fi marți, 25 iunie, respectiv– proba scrisă la Limba și literatura română. Urmează, pe 27 iunie proba scrisă la Matematică, iar apoi, în 28 iunie, proba scrisă la Limba maternă.

Pe 3 iulie 2024, se vor afișa  rezultatele  înaintea contestațiilor (până la ora 14:00), soluționate în perioada 4 – 9 iulie, după care,  bineînțeles, pe 9 iulie 2024, afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

9 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

9 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

10 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More