International

Moscova cheamă celelalte state să recunoască entităţile separatiste ucrainene; Lavrov pune la îndoială dreptul la suveranitate al Ucrainei

Ministerul de Externe de la Moscova a chemat marţi ‘celelalte state să urmeze exemplul’ Rusiei şi să recunoască independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

‘Recunoaşterea republicilor populare Doneţk şi Lugansk (este) necesară şi singura decizie posibilă’ în condiţiile actuale, a transmis ministerul într-un comunicat, a doua zi după ce preşedintele Vladimir Putin a recunoscut independenţa acestor două teritorii.

Potrivit agenţiei Interfax, preluată de Reuters, ministrul de externe Serghei Lavrov a pus la îndoială dreptul la suveranitate al Ucrainei întrucât, potrivit lui, guvernul de la Kiev nu reprezintă toate părţile constituente ale ţării.

‘Dacă vorbim despre principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale, unul dintre documentele cheie (…) este Declaraţia asupra principiilor de drept internaţional cu privire la relaţiile prieteneşti dintre popoare’, a afirmat Lavrov, referindu-se la o rezoluţie ONU din 1970.

El a acuzat Ucraina că încalcă acest principiu începând din 2014, când preşedintele sprijinit de Moscova a fost înlăturat de la putere şi înlocuit cu un lider prooccidental, după care Rusia a reacţionat anexând peninsula Crimeea şi susţinând insurgenţa în cele două regiuni estice separatiste.

‘Nu cred că cineva poate pretinde că regimul ucrainean, începând de la lovitura de stat din 2014, îi reprezintă pe toţi oamenii care trăiesc pe teritoriul statului ucrainean’, a mai afirmat Lavrov.

Articole recente

FMI se aşteaptă la o creştere graduală a economiei României şi la reducerea inflaţiei până la finalul lui 2026

Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…

58 de minute ago

Schimbări importante la impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport – majorări semnificative și facilități eliminate 

Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…

o oră ago

Luxul scapă, salamul plătește: Noua strategie ANAF împotriva firmelor din România

Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…

2 ore ago

Ziua Gazistului – Respect pentru tradiție, încredere în viitor

În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…

2 ore ago

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More