International

Moscova consideră că ameninţarea unei noi crize a rachetelor este serioasă (Riabkov)

Moscova consideră că ameninţarea unei noi crize a rachetelor este serioasă, a declarat luni ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă RIA, în contextul în care Rusia şi puterile occidentale se află în impas cu privire la Ucraina, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Pe parcursul crizei, Rusia a oscilat între o retorică dură, apeluri la dialog şi avertismente dure, Riabkov comparând în mod repetat situaţia cu criza rachetelor din Cuba din 1962, când lumea a fost în pragul unui război nuclear.

Tot luni Districtul militar de Vest al Rusiei a anunţat organizarea unui exerciţiu militar de antrenament pentru respingerea unui atac aerian masiv al unui adversar. Aproximativ 1.000 de soldaţi au luat parte la operaţiune, a transmis Interfax, preluată de agenţia britanică de presă citată.

Rusia a adunat zeci de mii de soldaţi în puncte de pregătire din apropierea Ucrainei şi a cerut ca vecinul său sudic să nu fie primit în NATO şi să nu fie desfăşurate arme ofensive acolo sau în alte ţări vecine. Unele trupe au început să se întoarcă la bazele permanente după exerciţii în apropierea Ucrainei.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

7 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

7 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

8 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

8 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

8 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More