International

Moscova consideră iresponsabilă decizia Parisului de a trimite blindate în Ucraina

Planurile Franţei de a trimite tancuri de luptă (pe roţi) în Ucraina va duce la intensificarea escaladării acestui conflict, ceea ce face ca această acţiune să fie ”iraţională şi iresponsabilă” din partea Parisului, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de EFE, potrivit Agerpres.

”Îl calificăm drept un pas iraţional şi iresponsabil din partea autorităţilor franceze în contextul crizei ucrainene”, a afirmat reprezentanta diplomaţiei ruse.

”Decizia de a trimite noi livrări (de armament) Ucrainei constituie un nou pas care va provoca o escaladare din ce în ce mai mare şi, în consecinţă, noi victime ale conflictului, inclusiv în rândul populaţiei civile din noile regiuni ruse (anexate), împotriva cărora se utilizează deja armamentul francez”, a declarat Zaharova.

Această decizie, susţine ea, arată ”cinismul şi ipocrizia” Parisului, care s-a pronunţat în favoarea evitării unei escaladări a conflictului ucrainean.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a confirmat – într-o discuţie telefonică la 4 ianuarie cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski – că ţara sa va trimite vehicule blindate uşoare în Ucraina, în special de tip AMX-10 RC (care se mişcă pe roţi în loc de şenile).

Într-o reacţie, Kremlinul a declarat că ”aceste livrări nu pot şi nu vor putea schimba nimic în Ucraina”.

”Nu este vorba doar despre decizia Franţei. Ştim că Occidentul colectiv, Alianţa Nord-Atlantică şi SUA, au băgat miliarde de dolari în Ucraina sub formă de livrări de arme”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

El a subliniat că aceste livrări de arme ”nu sunt în măsură să zădărnicească realizarea obiectivelor operaţiunii militare speciale” şi nu vor face decât ”să sporească durerea poporului ucrainean şi să îi prelungească suferinţa”.

Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie într-o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva unui stat suveran şi independent, primul conflict de acest gen în Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

19 minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

37 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

38 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More